Actualitate

Ziua Teatrului Național „Radu Stanca” și Ziua Copilului, sărbătorite cu un spectacol cadou pe Scena Digitală

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) sărbătorește 1 Iunie, ziua Naționalului sibian și Ziua Copilului, oferind publicului un cadou deosebit – spectacolul „you • tópia”, regia Edith Buttingsrud și Florian von Hoermann.

Spectacolul „you • tópia”, regia Edith Buttingsrud și Florian von Hoermann. FOTO: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu


Acest spectacol poate fi vizionat gratuit pe Scena Digitală, platforma online de teatru-film a TNRS, pe site-ul www.scena-digitala.ro.

 

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este unul dintre cele mai longevive teatre din România și din Europa de Est, înființat în 1 iunie 1788, ca teatru în limba germană. 


Cu prilejul Zilei Copilului, TNRS oferă și un episod special al seriei Tradiții TO GO, „Ziua copilului”, cu Serenela Mureșan, Codruța Vasiu și Cendana Trifan.

Spectacolele lunii iunie pe Scena Digitală


Scena Digitală oferă abonaților, în luna iunie două noi spectacole. 

„Bravul Soldat Švejk”, regia Viorel Rață, producție a TNRS, este premiera din această lună, iar spectacolul internațional este „Uncanny Valley”, regia Stefan Kaegi, o producție a companiei Rimini Protokoll din Germania. 


Pentru luna iunie 2022, abonamentul lunar include, în total, spectacolele „Ceea ce ziua datorează nopții”, „Tattoo”, „Cion: Requiem of Ravel's Bolero”, „Doi pe un balansoar”, „Visul unei nopți de vară”, „Cerere în căsătorie”, „Trei surori”, „Călătoriile lui Gulliver”, „Bravul Soldat Svejk” și „Uncanny Valley”.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi vizionată pe bază de abonament sau bilet individual. Detalii despre bilete și abonamente sunt disponibile pe site-ulwww.scena-digitala.ro


INFORMAȚII SUPLIMENTARE DESPRE SPECTACOLE

Spectacolul cadou pentru 1 Iunie


you • tópia

Text: Florian von Hoermann

Regia: Edith Buttingsrud, Florian von Hoermann

Coregrafie: Edith Buttingsrud
Asistent regie: Marcus Hinterberger
Scenografie: Előd Golicza
Costume: Zsófia Gábor
Muzică: Marin Grigore, Vlad Robaș
Video mapping: Dan Basu
Traducere: Elise Wilk

Cu: Johanna Adam, Emőke Boldizsár, Yannick Becker, Daniel Plier, Daniel Bucher, Fabiola Petri, Lukas Redemann, Benedikt Haefner, Ana Tiepac, Ștefan Tunsoiu, Eva Frățilă, Patrick Imbrescu

Cum apare noutatea? Ce este noutatea? Și unde se articulează ea, între individ și propriul limbaj?
„you·tópia” este un proiect multimedia, un poem coregrafic, despre relațiile subtile dintre indivizii unei colectivități. Trecând marea poezie avangardistă a secolului trecut prin filtrul unei sensibilități coregrafice și vizuale aparte, creatorii acestui proiect explorează noi formule de comunicare reprezentative pentru omul modern. Între spațiile domestice și citadine ale nevrozei colective, universurile vegetale paradisiace și coșmarurile postumaniste, spectatorii iau parte la o incursiune psihedelică la capătul căreia vor întrezări o rază de speranță.

PREMIERELE SCENEI DIGITALE

Bravul Soldat Švejk

Text: Jaroslav Hašek

Regia: Viorel Rață

Consultant regie: Cristina Ragos

Distribuție: Viorel Rață

Cu ochi mari și o figură amuzantă. Așa intră Švejk, soldatul tras la răspundere pentru toate năzbâtiile făcute de-a lungul timpului, datorită felului său de a fi, dar este el un idiot, așa cum a fost declarat de către comisia medicală?

„Cu respect raportez”, așa își începe Švejk fiecare frază pe care urmează să o spună, cu siguranță o relatare buclucașă și hazlie și are ce raporta pentru că traseul lui este unul încărcat: de la cârciumă la medicii legiști care îl trimit la balamuc, la poliție și mai apoi la oaste – unde este declarat simulant – și închis la garnizoană. Și peripețiile continuă.

Ororile războiului capătă nuanțe comice în aventurile lui Švejk, povestite cu seninătate și interpretate cu mult umor. Un one-man-show ce va ține publicul în priză, datorită fuziunii de personaje și a întâmplărilor pline de umor.

Uncanny Valley

Regia: Stefan Kaegi

Text, personaj, voce: Thomas Melle

Echipament/Equipment: Evi Bauer

Animatronic: Chiscreatures Filmeffects GmbH

Fabricarea și finisarea artistică a capului de silicon - colorare și păr: Tommy Opatz

Dramaturgie: Martin Valdés-Stauber

Video Design: Mikko Gaestel

Muzică: Nicolas Neecke

Management producție Rimini Protokoll & turnee: Monica Ferrari

Lumini & turnee: Robert Läßig, Martin Schwemin, Lisa Eßwein

Design sunet și video & turnee: Jaromir Zezula, Nikolas Neecke, Manuela Schininá  

Această piesă de la Rimini Protokoll a fost inițial produsă în coproducție cu Berliner Festspiele - Immersion, donaufestival (Krems), Feodor Elutine (Moscow), FOG Triennale Milano Performing Arts (Milano), Temporada Alta - Festival de Tador de Catalunya (Girona), SPRING Utrecht 

Drepturi spectacol: Rowohlt Theater Verlag, Reinbek bei Hamburg

Coproducție pentru versiunea franceză cu Théâtre Vidy-Lausanne, le lieu unique – Centre de Culture contemporaine de Nantes, Centre culturel suisse à Paris , la Villette, Les 2 Scènes, Scène nationale de Besançon în cadrul/within the framework of Lab e23

În general, percepem roboții ca pe niște mașinării de povară, executanți eficienți și extrem de preciși ai unor sarcini. În industria nemțească, aceștia seamănă extrem de puțin cu noi, oamenii, pentru a evita complicațiile emoționale. În Asia, în schimb, roboții umanoizi există deja de un timp, fiind folosiți, de pildă, în activități de îngrijire sau ca parteneri sexuali. Datorită înfățișării externe similare nouă, ne este mai ușor să-i acceptăm. Totuși, dacă mașina seamănă prea mult cu omul, devenim neîncrezători. Ce este om și ce este mașinărie? Cercetătorii în robotică japonezi au denumit această bizară similitudine „valea sinistră”.

În noul său spectacol, Stefan Kaegi a lucrat pentru prima dată cu un scriitor și dramaturg, Thomas Melle, care a fost de acord să i se facă o dublură animatronică. Acest umanoid ia locul autorului și regurgitează întrebări: cum se simte originalul când dublura îi ia locul? Ajunge originalul să se cunoască mai bine prin intermediul dublurii electronice? Originalul și dublura intră în competiție sau se ajută reciproc?

DETALII DESPRE BILETE ȘI ABONAMENTE PE SCENA DIGITALĂ

Abonament pentru 1 lună – 49 LEI 

Include 10 spectacole

Abonamentul este valabil de la data activării lui, prin introducerea codului de abonat în câmpul AUTENTIFICARE și până în ultima zi calendaristică a lunii de autentificare.
Spectacolele pot fi vizionate oricând și de oricâte ori în perioada de valabilitate a abonamentului.

Abonament pentru 3 luni – 89 LEI

Include 16 spectacole

Abonamentul este valabil de la data activării lui, prin introducerea codului de abonat în câmpul AUTENTICARE și până în ultima zi calendaristică a celei de-a treia luni de autentificare.
Spectacolele pot fi vizionate oricând și de oricâte ori în perioada de valabilitate a abonamentului.

Abonament 12 luni – 299 LEI

Include toate spectacolele Scenei Digitale

Abonamentul este valabil de la data activării lui, prin introducerea codului de abonat în câmpul AUTENTIFICARE. Perioada de valabilitate se încheie după 12 luni calendaristice.
Spectacolele pot fi vizionate oricând și de oricâte ori în perioada de valabilitate a abonamentului.

Bilet individual – 30 LEI

Biletul individual este activat în momentul introducerii codului de abonat în câmpul AUTENTIFICARE în termen de 30 de zile de la momentul achiziției.
Spectacolul este disponibil pentru 4 ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.

CITEȘTE ȘI:

Dansatori și coregrafi din Germania, România și Lituania, la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu

Bugetul Culturii, suplimentat cu 3,1 milioane lei, pentru TIFF, Astra Film şi Festivalul de Teatru Sibiu

Ultimele Stiri
abonare newsletter