Actualitate

7.572 de sesizări, privind disparițiile de copii în ultimul an. Cei mai mulți au peste 14 ani

În perioada aprilie 2021 - aprilie 2022 au fost înregistrate 7.572 sesizări cu privire la dispariția unor copii.

Majoritatea copiilor dispăruți sunt găsiți de polițiști în primele 24-48 de ore de la primirea sesizării. FOTO: Pixabay.com Majoritatea copiilor dispăruți sunt găsiți de polițiști în primele 24-48 de ore de la primirea sesizării. FOTO: Pixabay.com

În perioada 30.04.2021 – 20.04.2022, la nivelul Poliției Române, au fost înregistrate 7.577 de sesizări privind disparițiile de copii, în aceste cauze fiind dispusă căutarea, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Dintre aceste sesizări, 259 se refereau la copii cu vârste până la 10 ani,  2.003 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani și 5.315 minori mai mari de 14 ani. Menționăm că numărul sesizărilor nu reprezintă numărul copiilor dispăruți, deoarece același copil poate fi semnalat de mai multe ori într-un interval de timp ca fiind dispărut.


Majoritatea copiilor dispăruți sunt găsiți de polițiști în primele 24-48 de ore de la primirea sesizării. Astfel, în perioada de referință, au fost rezolvate 7.572 de sesizări.

Printre cauzele generale care au dus la înregistrarea disparițiilor,  se regăsesc: lipsa de atenție sau de interes/neglijare fată de nevoile copilului aflat în dezvoltare, astfel încât copiii se simt nedoriți sau ignorați; lipsa de control a situației școlare a copiilor, în ceea ce privește frecvența la cursuri şi interesul pentru studiu arătat de copii; rigiditatea regulilor de conviețuire, lipsa de comunicare în familie sau în central de ocrotire, modele de comportament disfuncționale receptate, lipsa interesului pentru studii, practicarea cerșetoriei, lipsa de organizare a vieții, rezolvarea conflictuală a diferendelor, antecedente penale ale membrilor familiei, consum frecvent de alcool al unora dintre membrii familiei; starea materială precară, care determină neglijarea funcției de educație a familiei şi plasarea.

CITEȘTE ȘI:

Bărbat, găsit MORT pe câmp în Cluj, la 15 ore de la dispariție. Câinii săi i-au păzit cadavrul

Un nou copil dispărut! Polițiștii au fost puși în alertă de un puști de 7 ani

Ultimele Stiri
abonare newsletter