Actualitate

Grevă spontană la CFR din cauza salariilor, inclusiv în Cluj. Mai multe trenuri au întârzieri

Angajații CFR care se ocupă cu repararea locomotivelor au declanșat luni dimineața o grevă, nemulțumiți de înghețarea salariilor. Mai multe proteste au loc în acest moment în Cluj și mai multe județe din țară.

Grevă spontană la CFR din cauza salariilor, inclusiv în Cluj. Mai multe trenuri au întârzieri Grevă spontană la CFR din cauza salariilor, inclusiv în Cluj. Mai multe trenuri au întârzieri

 

 


O grevă spontană a început luni dimineața la CFR, după ce angajații care se ocupă cu repararea locomotivelor au întrerupt lucrul. Lucrătorii feroviari sunt nemulțumiți de faptul că Guvernul a amânat intrarea în vigoare a Statului Feroviarului, care ar fi dus la creșteri salariale de 35%. 

Printre primii care au încetat activitatea sunt cei de la Regionala Iași, angajații companiei de infrastructură protestând în stațiile Iași, Suceava și Bacău.


Potrivit lor, angajații feroviari au ajuns să câștige sume apropiate de salariul minim. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis că „dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții”, dar toate companiile trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică.

Peste 1.000 de angajați, din Cluj, București, Brașov, Sighetul Marmației, Arad și Craiova au oprit lucrul, nemulţumiţi de înghețarea salariilor de către guvernanţi.


Grindeanu a transmis că a discutat cu directorii generali și economici de la CFR, pe date economice reale.

„Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem. Anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Și asta în acord cu prevederile PNRR.


Sunt deschis la dialog dar bazat pe argumente economice sustenabile și nu pe poziții de forță. Bineînțeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții.

Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine. Asta le-am transmis astăzi și celor de la CFR", a comunicat ministrul pe Facebook.


La scurt timp după această declarație, prin sistemul de difuzare a mesajelor din Gara de Nord a fost anunțat faptul că ceferiștii au declarat grevă spontană, trenurile sunt oprite, iar călătorii pot solicita banii înapoi pe bilete.

Trenuri oprite în staţii 

CFR Călători anunță că pe raza regionalei Iași personalul aparținând CFR SA a oprit trenurile CFR Călători în stațiile Iași, Pașcani, Roman și Bacău cu semnalul pe culoarea roșie, fiind afectate trenurile 6002, 6461, 5603, 5401, 5432, 1541, 5402, 5461, 5415. De asemenea, acțiunea personalului aparținând CFR SA afectează circulația trenurilor și pe raza regionalelor București, Craiova, Galați.

În intervalul orar 9:00- 9:30 s-a reluat lucrul la SCRL Brașov în condiții normale. Protestul SCRL nu a afecat circulația trenurilor CFR Călători.

„În situația în care circulația trenurilor va fi afectată de continuarea protestului la CFR SA, pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”, potrivit CFR Călători.

Peste 30 de trenuri, afectate de protestul spontan al celor de la CFR

Trenurile afectate până la momentul prezent ca urmare a protestului spontan al personalului CFR SA de pe raza regionalelor Iași, București, Craiova, Galați, Cluj, Constanta, Galați: 6002, 6461, 5603, 5401, 1541, 5402, 5461, 5415, 1858, 5411, 1752, 8080, 8202, 8201,1884, 1660 , 1572, 1573, 1541 ,1655, 5014, 5106, 7571, 3085, 4103, 3074, 1734, 1832, 4020, 4451, 4703, 3073, 1831.

Potrivit unui comunicat transmis de compania CFR Călători, mai multe trenuri de pe raza regionalelor Iași, București, Cluj, Galați, Craiova și Constanța au întârzieri.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter