Actualitate

Pui de urs căzut de pe munte, salvat de un jandarm! Ce a făcut ursoaica?

Un pui de urs, care a căzut de pe munte a fost salvat de un jandarm care păzea zona. Animalul este teafăr acum și alături de ursoaică în pădure.

 

 


Un pui de urs a căzut de pe munte și a fost salvat de un jandarm care era în zonă pentru a asigura paza. După ce s-a verificat starea puiului de urs, animalul a fost eliberat în pădure, unde a fost luat de mama sa care a venit în căutarea lui, scrie Mediafax.

 


Puiul de urs a căzut de pe munte, în zona Barajului Vidraru. Norocul său a fost jandarmul care păzea zona.

Jandarmul a observat, duminică, un urs care a căzut de pe versant pe carosabil. S-a solicitat un echipaj de jandarmi din cadrul Postului Montan Arefu, care au avut grijă de puiul de urs. Inițial, animalul nu se mișca, dar nici nu prezenta răni vizibile.


După ce oamenii au dus puiul de urs înapoi în pădure, și-a făcut prezența o ursoaică alături de alți doi pui de urs. Imediat, animalul s-a alăturat mamei sale și s-au dus în pădure.

CITEȘTE ȘI:


O femeie a omorât un urs după ce a încercat să ajungă la păsările din curte

abonare newsletter