Actualitate

Site-ul CJ Cluj, spart joi de hackeri, încă nu este disponibil. Alin Tișe le cere scuze clujenilor

Site-ul Consiliului Județean Cluj încă nu este disponibil vizitatorilor, după ce hackerii Meowless și Garfield l-au spart joi. Președintele CJ Alin Tișe le prezintă scuze clujenilor.

 

 


„Urmare a atacului informatic la care a fost supus website-ul oficial al Consiliului Județean Cluj în data de 6 mai 2021, președintele forului administrativ al județului Cluj, Alin Tișe, le prezintă scuze clujenilor pentru faptul că, timp de patru zile, nu au putut accesa informațiile de interes public postate pe site-ul propriu”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Cluj.

 


Potrivit acestuia, situația se datorează îndeplinirii necorespunzătoare a sarcinilor care îi reveneau agentului economic care a câștigat licitația pentru găzduirea site-ului Consiliului Județean Cluj.

„Incidentul este unul regretabil, motiv pentru care specialiștii instituției și ai altor entități publice cu rol în gestionarea problemelor de siguranță cibernetică acționează și la această oră în vederea remedierii cât mai urgente a situației create, respectiv a restaurării în vederea utilizării copiei de rezervă a site-ului”, se arată în comunicatul de presă.


CJ a încetat contractul cu host-ul site-ului

Consiliul Județean transmite că, în paralel, a întreprins următoarele măsuri:

- În vederea tragerii la răspundere a celor care se fac responsabili de această situație au fost înaintate plângeri penale Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și Direcției de Investigare a Acțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. De asemenea, va fi înaintată o plângere penală împotriva societății care a găzduit până în data de 30 aprilie site-ul instituției;
- Aspectele referitoare la acest atac informatic au fost aduse la cunoștința mai multor instituții: Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică-CERT-RO, STS - Direcția Județeană de Comunicații Speciale Cluj și SRI - Direcția Regională de Informații Transilvania Vest;
- A încetat relația contractuală cu agentul economic care a obținut contractul de servicii pentru găzduirea site-ului Consiliului Județean Cluj și a altor patru site-uri deținute de instituție: clujtourism.ro, clujarena.ro, tinericunevoispeciale.ro și lume-noua-copii.ro;
- A inițiat procedura de identificare și eliminare a vulnerabilităților existente în site și mutarea (găzduirea) lui pe un alt server, cu garanții de securitate net superioare;
- A demarat procedura de achiziție publică în vederea refacerii site-ului și actualizării certificatelor de securitate, pentru evitarea atacurilor scriptice și a tuturor algoritmilor care caută vulnerabilități.


După re-accesibilizarea site-ului, Consiliul Județean Cluj va continua efortul de afișare a tuturor informațiilor și datelor publice – acte emise și documente gestionate, inclusiv a contractelor de achiziție publică cu o valoare mai mică de 5.000 de euro, respectiv a plăților efectuate.

Site-ul Consiliului Județean a fost spart din nou joi, pentru a doua oară într-un singur an. Hackerii cer bani în monede bitcoin pentru decriptarea acestuia.


CITEȘTE ȘI

Site-ul Consiliului Județean Cluj A FOST SPART. Hackerii cer bani ca să îl deblocheze

 

abonare newsletter