Actualitate

Primul park and ride din Cluj face pași repezi spre realizare. A fost lansată licitația pentru execuție

A fost lansată licitația pentru primul park&ride din județul Cluj.

 

 


Consiliul Județean Cluj a inițiat licitația pentru execuția lucrărilor în cadrul obiectivului de investiții „Park and Ride" ce va fi realizat în vecinătatea aeroportului clujean.

 


„Această investiție va contribui esențial la decongestionarea traficului și la o mai mare mobilitate în Cluj-Napoca, după modele care funcționează deja cu succes în marile orașe europene. Tocmai de aceea, vom pune la dispoziție toate resursele necesare și vom urmări ca termenele de execuție să fie riguros respectate”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Peste 800 de locuri de parcare

Lucrările vor consta în amenajarea accesului din drumul național și a unei platforme pentru zona de parcare, cu 863 de locuri de parcare, accese auto și pietonale cu dotările aferente, dar și o stație de bike sharing cu tot ce presupune aceasta. De asemenea, este prevăzută și amenajarea unui terminal tip autogară, care va cuprinde Corp C1 – clădire terminal și copertină, Corp C2 – copertină autocare și piațetă publică. În ceea ce privește Corpul C1, parterul clădirii va asigura spații de așteptare, recepție, cafenea, spații tehnice și grupuri sanitare pentru desfășurarea în condiții optime a activităților specifice unui terminal iar etajul va adăposti o zonă de servicii publice.


Park&ride-ul ar putea fi gata la începutul anului 2022

Durata estimată de execuție a lucrărilor este de maxim 16 luni de la data emiterii ordinului de începere a execuției lucrărilor, în care se va include și perioada de timp friguros.

Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 45.704.665,74 de lei, fără TVA. Termenul limită de primire a ofertelor este data de 1 octombrie 2020, ora 15.00, cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic urmând să fie aleasă pe baza criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”.


 

CITEȘTE ȘI


Park & ride-ul de la Aeroport intră în linie dreaptă. Investiția se ridică la 62 milioane de lei!

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter