Actualitate

Doar promisiuni? Loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, șanse infime de finalizare în 2020

Lucrările pe loturile 1 și 2 ale Autostrăzii A10 Sebeș-Turda au curs foarte lent în 2019, cu un avans de doar 20%, respectiv 13%.

Doar promisiuni? Loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, șanse infime de finalizare în 2020, sursă foto: captură video Ziarul Unirea Doar promisiuni? Loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, șanse infime de finalizare în 2020, sursă foto: captură video Ziarul Unirea

Pe lotul 1, aflat la un procent fizic de 82%, cei de la Pizzarotti lucrează la producerea grinzilor pentru nodul rutier Sebeș, la armarea și betonarea elevațiilor din cadrul acestui nod, dar și la rigole, stâlpi de iluminat, asfaltare sau înierbare de taluze pe corpul autostrăzii, anunță reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API).

La nodul rutier Alba Iulia Nord de la granița cu lotul 2 au început, într-un final, să ridice stâlpii de înaltă tensiune care au blocat continuarea lucrărilor la pasajul peste calea ferată. Volumul de muncă rămas în special la cele două noduri rutiere din capetele tronsonului (Sebeș și Alba Iulia Nord), coroborat cu mobilizarea deficitară a italienilor, oferă previziuni pesimiste pentru finalizarea acestui sector de 17 kilometri în anul 2020.


Lotul 2, aflat la un avans fizic de doar 62%, construit de grecii de la Aktor, evoluează într-un ritm și mai lent, după ce principalii subcontractori (Marcu Company pe terasamente și Retter la structuri) au fost demobilizați datorită plăților extrem de lente făcute de Aktor. Mobilizarea este mediocră, concentrându-se în câteva puncte răzlețe a celor 24 de kilometri ai lotului, la câteva structuri care supratraversează autostrada sau la umpluturi.

Cei câțiva kilometri de balast stabilizat au fost acoperiți cu balast ca măsură de protecție peste iarnă, însă există mari șanse ca balastul stabilizat să fie deja compromis după ce a stat neprotejat cu asfalt chiar și două sezoane de iarnă. În condițiile actuale, șansele de finalizare în 2020 sunt practic nule, avertizează API.


„Solicităm ministrului Transporturilor, Lucian Bode, și a unei potențiale viitoare conduceri profesioniste a CNAIR să facă pe cele două contracte un audit foarte serios cu toți actorii implicați (echipele responsabile de proiect din CNAIR, inginer consultant și constructor) și să își asume deciziile cele mai avantajoase pentru finalizarea cât mai rapidă a acestor șantiere de autostradă atât de întârziate”, se arată într-un mesaj al Asociației Pro Infrastructură.

abonare newsletter