Actualitate

Un consilier local din Dej, găsit incompatibil de ANI

Un consilier local din județul Cluj a fost găsit în stare de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate (ANI).

Sursă foto: dejulmeu.ro Sursă foto: dejulmeu.ro

ANI arată că Torpenyi Francisc Albert, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), o societate cu capital majoritar de stat în cadrul căreia persoana evaluată deţine funcţia de director al Direcţiei Tehnice, a încheiat trei contracte comerciale de furnizare de servicii cu Primăria municipiului Dej.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003: "art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter