Actualitate

Încurcă tramvaiele circulația clujenilor pe strada Oașului? „Sugrumă traficul foarte tare!”

Șoferii care circulă zilnic în zona străzii Oașului susțin că prioritizarea tramvaielor în sensurile giratorii provoacă ambuteiaje de mare amploare.

Încurcă tramvaiele circulația clujenilor pe strada Oașului? „Sugrumă traficul foarte tare!” Încurcă tramvaiele circulația clujenilor pe strada Oașului? „Sugrumă traficul foarte tare!”

Problema a fost ridicată de o clujeancă, joi, în cadrul unei emisiuni radio la care fusese invitat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. În timp ce Nicoleta afirmă că tramvaiele nu circulă atât de des încât prioritizarea acestora să fie necesară, edilul continuă să marșeze pe ideea de a privilegia transportul în comun, dar promite că va propune spre reanalizare situația din zona respectivă în Comisia de circulație a municipalității.

Clujeancă: Vă contactez în legătură cu sensurile giratorii de pe strada Oașului. Noi, cei care circulăm acolo zilnic, vedem că ne încurcă foarte tare prioritizarea tramvaiului în aceste sensuri giratorii!


Emil Boc: Comisia de circulație nu a schimbat această decizie, spunând că trebuie să aibă prioritate interesul public major, ceea ce înseamnă transportul mai multor cetățeni în detrimentul mașinilor. Transportul în comun trebuie să fie în continuare o prioritate! Într-un mijloc de transport în comun încap oameni cât în 60 de mașini, e firesc să aibă prioritate tramvaiul sau alte mijloace de transport în comun. Asta a fost poziția Comisiei de circulație.

Clujeancă: Sunt foarte de acord cu dumneavoastră, dar în aceste puncte se sugrumă traficul foarte tare. Tramvaiul nu circulă exagerat de des încât să încurce mașinile.


Emil Boc: O să revin și eu cu analiza, răspunsul constant pe care l-am primit din partea specialiștilor a fost acesta. Voi reveni cu observația pe care dumneavoastră ați ridicat-o, să reanalizeze cel puțin frecvența tramvaielor, pentru ca oamenii să poată ajunge mult mai repede unde doresc.

De asemenea, ascultătoarea a menționat de posibilitatea amenajării unei bretele de drum de pe str. Oașului înspre Bulevardul Muncii, la sensul giratoriu de la Auchan. Edilul a apreciat ideea clujencei, dezvăluind că cei din Comisia de circulație se gândesc să dea undă verde propunerii. „Este o observație corectă, foarte bună, colegii de la circulație mi-au spus că este fezabilă (n.red. breteaua), se lucrează la implicațiile pentru tot traficul din zonă pentru implementarea acestei măsuri”, a precizat Emil Boc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter