Actualitate

Legătura tren metropolitan - festivaluri. Boc: “Nu stai în trafic 4 ore să ajungi la Bonțida”. Clujul nu va vedea metroul prea curând

Primarul Clujului, Emil Boc, este ferm convins că viitorul tren metropolitan va rezolva problema traficului spre Electric Castle, festivalul care se desfășoară, anual, la Bonțida. Dacă acest proiect are șanse să prindă viață în următorii 5 ani, nu la fel de optimist este edilul când vine vorba de metrou.

Traficul a fost blocat, atât în Cluj-Napoca, cât și pe drumurile naționale și județene cu ocazia festivalului Electric Castle. Alin Tişe şi Emil Boc au fost contestaţi dur de participanţi pentru lipsa de infrastructură rutieră, dar primarul Clujui a anunţat că lucrurile se vor îndrepta după realizarea trenului Metropolitan.

“Mai în glumă, mai în serios, spuneam că ce legătură există între acest proiect (n.red. trenul metropolitan) și festivaluri. Când trenul metropolitan va fi gata, nu se va mai sta 4 ore să ajungi de la Cluj la Bonțida, la Electric Castle. Acest tren metropolitan trece inclusiv pe această rută și documentanțiile vizează și realizarea studiului de fezabilitate pentru trenul metropolitan care studiază o arie de la Nădășel până la Jucu-Bonțida și mai departe și are în vedere tocmai asigurarea acestei mobilități. Acest tren metropolitan va rezolva toate aspectele de mobilitate a forței de muncă, de mobilitate când ai evenimente de genul un festival ca Electric Castle poți să îți triplezi garniturile de tren și să faci 25 de minute în loc să faci 4 ore cât s-a făcut uneori în zilele de maxim aglomerație”, a spus Emil Boc, la un post de radio.


Recent, Primăria anunța că, în total, cinci oferte au fost depuse pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate pentru metrou și tren metropolitan în Cluj-Napoca.

“La termenul final de depunere a ofertelor, cinci consorții mari din toate colțurile Europei și ale lumii și-au arătat interesul pentru a veni la Cluj să realizeze studiile de fezabilitate și prefezabilitate pentru metrou și tren metropolitan. Să nu înțeleagă cineva că asta e faza de construcție, de execuție propriu zisă. Nu. E faza preliminară, necesară, pentru orice proiect de anvergură, realizarea studiilor de fezabilitate și prefezabilitate. Firmele sunt din Spania, Italia, Franța, Japonia. Aproape în fiecare găsim o asociere cu o firmă din România. Interesul este foarte mare și din perspectiva faptului că acest firme apreciază că e mult mai ușor să realizezi construcția unui metrou astăzi de la zero, decât să modernizezi un sistem de metrou existent. Acum, din start, poți să-și calibrezi tot planul pe tehnologiile de ultimă generație, care, pe de-o parte, aduc costuri mai mici, iar pe de altă parte, vin cu performanță mai mare. Acest tren metorpolitan își propune să utilizeze infrastructura de cale ferată existentă și să creeze mai multe stații, stații care vor avea continuitate cu transportul în comun”, a mai spus edilul.


Metrou în viitor, și la propriu și la figurat

Boc recunoaște că metroul nu va fi construit efectiv în următorii ani.

“La metrou trebuie făcute atât de multe studii, e o distanță de 16 kilometri, din centrul Floreștiului până la Podul IRA. Metroul are două etape de implementare. Prima este din centrul Floreștiului până la Podul IRA, a doua etapă este de la Florești la Gilău. Până se termină această a doua etapă, conectivitatea cu Gilăul va fi cu transportul în comun sau se va crea o legătură pe cale rutieră de la Gilău la Nădășel pe 7 kilometri și care va permite cetățeanului din Gilău să opteze să vină cu transportul în comun până în Florești și să ia metroul sau să meargă cu autobuzul până la Nădășel și să ia trenul metropolitan. Cu aceste proiecte, Clujul își are asigurat viitorul dezvoltării economice, pe termen mediu. Clujul care se duce încet, dar sigur, spre 800.000 de locuitori, spre un milion de locuitori, în orizontul 2030-2050, trebuie să aibă această alternativă de mobilitate dacă dorim să păstrăm calitatea vieții.  În următorii 5 ani vom vedea trenul metropolitan, metroul nu în formă fizică, dar vom parcurge pașii necesari pentru execuție”, a conchis edilul.


CITEȘTE ȘI

Electric Castle. Festivalul care aduce superstaruri pe cele mai proaste drumuri. Drumul Gădălin-Bonțida, o mizerie

Ultimele Stiri
abonare newsletter