monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Parc de 1,6 mil. € în cartierul Între Lacuri. Investiţia, finalizată anul viitor

Firma care a ridicat baza sportivă din Gheorgheni şi care se ocupă de închiderea gropii de gunoi de la Pata Rât va construi un parc de 1,6 milioane de euro în cartierul Între Lacuri.

Primăria Cluj-Napoca a stabilit câștigătorul licitației de proiectare și execuție pentru noul parc Între Lacuri.

„Am stabilit şi câştigătorul licitaţiei de proiectare şi execuţie pentru noul parc Între Lacuri. Urmează să se semneze contractul, urmează şi aici să se realizeze acest parc Între Lacuri, pe care l-am început demlt. Câştigător este o asociaţie din Cluj şi din afara Clujului. Valoarea contractului este de 7,8 milioane de lei. Termenul de realizare este de 12 luni de când se dă ordinul de începere a lucrărilor, care va fi la începtul lunii aprilie”, a spus Boc.

Noul parc va avea aproape 10 hectare.

“Pentru noi, zona verde a oraşului este prioritate absolută. În acest moment, avem în fază de creare de parcuri noi şi modernizare a celor existente o suprafaţă de 96 de hectare, începând de la pădurea clujenilor de 21 de hectare, continuând cu parcul Între Lacuri, dar şi cu celelalte locaţii pe care le avem în lucru, să modernizăm şi să extindem spaţiile verzi, să ajungem cu modernizarea la 96 de hectare”, a mai spus edilul Clujului.

Consiliul Local a aprobat, în aprilie 2018, planul urbanistic de detaliu (PUD) pentru această investiție.

La acea dată, zeci de clujeni care locuiesc în cartierul Între Lacuri şi-au arătat nemulţumirea faţă de proiectul primăriei de amenajare a unei zone de agrement de teamă că li se vor demola garajele. Alţii au mers şi mai departe şi au transmis municipalităţii că nu au nevoie de spaţiu verde.

“Suntem împotriva demolării garajelor construite legal deoarece în proiectul dumnevoastră există 154 de garaje şi 42 de parcări la sol”, „Suntem împotriva demolării garajelor deoarece se vor face mai puţine parcări la sol. Sau sunt doar pentru a satisface interesele unor dezvoltatori imobiliari?”, „Nu avem nevoie de suprafaţă verde şi de arbori pentru că sunt deja”, „Nu avem nevoie de spaţiu verde, avem destule” sau „Doresc să nu se demoleze garajul, în caz contrar să mi se asigure parcare de către primărie”, erau doar câteva dintre nemulţumirile clujenilor.

“Conform PUG, terenul este încadrat în zonă verde-grădini şi parcuri publice – teritoriu cu o suprafaţă de aproximativ 5 hectare. La nivel de studiu s-a făcut o analiză a întregii zone verzi cu o propunere de restructurare. Amenajrea întregii zone verzi se va realiza etapizat, într-o primă fază urmărindu-se realizarea unui parc pe terenul în suprafaţă de 9450 mp, delimitat de strada Oltului în partea de sud, strada Mureşului şi incinta Fujikura în partea de vest şi strada Nirajului la nord şi parcelele cu fond construit în partea de est. Prevederile PUD propuse amenajări pentru sport, mişcare, joacă, recreere, sistem de alei şi platforme pentru circulaţii pietonale şi biciclete, accesul la zona verde se realizează din reţeaua stradală existentă iar în ceea ce priveşte staţionarea autovehiculelor se menţin locurile de parcare existente din zona intrării în parc, cu acces din strada Nirajului”, se arată în proiectul votat de consilierii locali anul trecut.

Potrivit documentului citat, restul zonei verzi se va amenaja în viitor în baza unui studiu de specialitate.

Lucrările vor fi realizate de către Nord Conforest, firmă care a construit și Baza sportivă Gheorgheni şi care, în prezent, se ocupă de închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât, proiect al Consiliului Judeţean.

Cine e în spatele Nord Conforest

Nord Conforest SA este o societate cu sediul în Gilău controlată de Dorin și Emil Așchilean. Societatea are drept obiect al activității ”lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”. Dorin Așchilean este acționar și la ACI Cluj, împreună cu fratele său Ioan Așchilean și fondatorul Băncii Transilvania Horia Ciorcilă și oamenii de afaceri Gicu Gânscă și Dorel Goia.

Contractul pentru baza sportivă din Gheorgheni a fost atribuit societăţii Nord Conforest pentru peste 4,6 milioane de euro.

De asemenea, Nord Conforest, împreună cu SC ACI SA Cluj şi S.C Electromontaj SA, a câştigat contractul pentru modernizarea şi extinderea cu 16,8 hectare a Parcului Industrial Tetarom I, valoarea contractului fiind de 42,1 milioane lei.