Actualitate

“Declarații de dragoste”. Cine îl iubește pe Seplecan la Consiliul Județean?

“Aparatul de specialitate” al Consiliul Județean - așa cum își spun ei singuri – Claudiu Salanță, Mariana Rațiu, Ștefan Iliescu – s-a întrecut în laude și caracterizări care mai de care mai penibile la adresa fostului președinte al instituției, Mihai Seplecan în procesul în care acesta e acuzat că s-a folosit de o diplomă de licență falsă pentru a se angaja. Sunt angajații care în 2015 l-au sfidat pe Seplecan cu ocazia depunerii jurământului de președinte.

Procesul în care fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, trimis în judecată pentru uz de fals după ce s-ar fi folosit de o diploma de licență falsă să se angajeze, a început la Judecătoria Cluj-Napoca.

Avocatul lui Seplecan, Cătălin Bichescu, a cerut angajaților din Consiliul Județean să facă o scurtă caracterizare privind persoana fostului președintelului al forului județean.


“Pe perioada exercitării funcției de președinte al Consiliului Județean Cluj, domnul Mihai Seplecan, a reușit să coaguleze în jurul său aparatul de conducere al Consiliului Județean și ghidat de dorința de respectare a legii a făcut o diferență în rezolvarea sumedeniilor de probleme cu care se confruntă gestionarea unui județ. Apropierea față de aparatul consiliului județean s-a făcut pe principii comune, respect și mai ales încrederea de a-și asuma decizii, chiar și nepopulare. Îmi amintesc că nu a ezitat niciodată să aplice prevederile legale, chiar dacă acest lucru supăra diverse grupuri de interese potrivnice și chiar a inițiat o serie de demersuri pentru (re)stabilirea stării de legalitate (?!)”, a scris Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului.

Să înțelegem că înainte de venirea lui Seplecan în Consiliul Județean se întâmplau ilegalități?


Continuăm cu caracterizarea pe care Salanță i-a făcut-o lui Seplecan:

“Ca și persoană, l-am remarcat mereu plin de energie, o energie care îi cuprindea pe cei din jurul lui și le alimenta putere de a crede că legea și adevărul trebuie să prevaleze în fața oricui. Definitorie pentru domnul Mihai Seplecan este indubital credința acestuia. O credință mereu prezentă și nu doar în divinitate ci mai ales în oameni, în profesionalismul acestora și în capacitatea lor de a-l sprijini în luarea celor mai bune decizii. L-am cunoscut ca o persoană căreia nu i-a fost teamă să recunoască când a greșit și să încerce să-ți recupereze greșeala. Domnul Mihai Seplecan a rămas în mintea mea ca un Președinte de Consiliu Județean care a reușit să pună bazele unei schimbări în bine, iar acțiunile și deciziile asumate în acea perioadă își produc în continuare efectele pozitive. Activitatea și poziția sa rămâne ca și un mare plus adus colectivului și Consiliului Județean Cluj”.


Simona Gaci, secretarul județului Cluj, spune despre Seplecan că “a dat sens noțiunii de spririt de echipă”.

"În calitate de funcționar public am apreciat responsabilitatea cu care și-a asumat deciziile luate, chiar și cele care au determinat eliberarea sa din funcție, obiectivitatea cu care a acționat optând pentru soluții administrative și nu politice. Este o persoană care are respectul meu pentru simțul responsabilității cu care a acționat în toate situațiile. În perioada mandatului său, domnul Mihai Seplecan a reușit să construiască o ECHIPĂ (din care am făcut și eu parte), a dat sens noțiunii de spirit de echipă, a fost cel care a omogenizat sentimentul de solidaritate al acesteia și ne-a făcut să înțelegem că echipă înseamnă nu numai atribuții și sarcini sau cunoștinte și experiență, ci înseamnă valori și principii comune, încredere, loialitate, respect unul față de celălalt, curajul de a-ți asuma răspunderea pentru deciziile luate".


Mariana Rațiu, directorul executiv al Direcției de Dezvoltare și Investiții din cadrul Consiliului Județean, îi face cea mai lungă și siropoasă “declarație de dragoste” fostului președinte Mihai Seplecan.

“Încă de la început doresc să precizez ca o remarcă generală că în perioada în care domnul MIHAI SEPLECAN a deținut funcția de Președinte al Consiliului Județean Cluj acesta și-a îndeplinit-o cu multă responsabilitate, pasiune și dăruire. Din primele zile ale mandatului său ne-a asigurat de toată încrederea dânsului în noi (aparatul de specialitate), declarație care s-a materializat și faptic. A respectat întotdeauna opiniile profesionale ale angajaților privind modul de rezolvare a diferitelor probleme. A fost constant un om pentru oameni și printre oameni”, a scris Rațiu.


Și aceasta continuă:

“În mod special, am apreciat că a luat decizii în interesul județului, chiar dacă acestea l-au costat din punct de vedere politic. Nu a cedat niciunei presiuni, a făcut constant scut în jurul interesului și banului public, fiind dispus să se sacrifice ca om politic. Dovadă în sensul celor afirmate stă însăși faptul că, în calitate de Președinte, a convocat ședința extraordinară a Consiliului Județean Cluj din data de 21 decembrie 2015, cu toate că proiectul de hotărâre inițiat de un grup de 13 consilieri județeni avea ca obiect tocmai eliberarea sa din funcție. Cu alte cuvinte, a ales să-și semneze propria execuție politică decât să revină asupra deciziilor în care a crezut. Mihai Seplecan nu s-a limitat la a emite dispoziții în calitate de președinte, chiar mai mult, muncea alături de noi. Cu referire la activitatea domniei sale, percepția mea personală, dincolo de șabloane, dincolo de simplitatea și modestia lui, a fost și este și azi că, Mihai Seplecan a avut rolul lui decisiv în istoria Consiliului Județean”, a spus Rațiu.

În iunie 2015, în momentul depunerii jurământului de către Mihai Seplecan, moment solemn de altfel, la care toţi cei prezenţi s-au ridicat în picioare, membrii aparatului de specialitate din cadrul CJ Cluj, Mariana Raţiu, Claudiu Salanţă, Diana Coman, Rodica Gazsi şi Ştefan Iliescu au preferat să rămână aşezaţi pe scaune. Singurul care a avut intenţia să se ridice în picioare a fost Ştefan Iliescu, dar a fost imediat tras de mânecă de către Diana Coman să se aşeze, executând imediat.

Mai multe detalii despre acest subiect aici.

abonare newsletter