Actualitate

Boc promite REVOLUŢIE în trafic. Alte parcări urmează a se DESFIINŢA pentru a face loc benzilor dedicate. Pe când parkinguri noi?

Primarul Clujului Emil Boc a declarat că parcările de pe Nicolae Titulescu şi Calea Floreşti “trebuie să dispară” pentru a face loc benzilor dedicate. În opinia primarului, banda dedicată autobuzelor din Mărăşti şi până în centru “şi-a dovedit utilitatea”. Un alt punct pe agenda primarului este construirea unui parking pe Donath.

Primarul Clujului a explicat că strategia de rezolvare a problemelor de trafic vizează ridicarea autoturismelor parcate pe marile bulevarde.

“Strategia pe care o aplicăm cu rigoare şi anume, pe axele mari importante, în interiorul oraşului, maşinile de pe marile bulevarde să fie puse în parkinguri şi acum suntem în faza de lucru de a realiza parkinguri atât pe Titulescu, cât şi pe Calea Floreşti, ca maşinile care sunt parcate acolo să fie ridicate şi puse în parkinguri în spatele blocuri, între blocuri, unde este foarte greu să găsim suprafeţe de teren, dar vom desfiinţa garajele. Se lucrează la cel puţin 7 locaţii alternative pe cele două zone pentru a putea să redăm transportului în comun, în principal, bandă dedicată pentru ceea ce înseamnă Gheorgheni-Centru sau Mănăştur-Calea Floreşti, zona de intrare în Cluj”, a spus Boc la un post de radio.


Primarul Emil Boc susține că urmează să interzică parcările și pe strada Donath.

“Al doilea obiectiv central este pe Donath în Grigorescu. Acolo lucrăm la soluţii de parking care să scoată maşinile parcate astăzi pe carosabil. Înainte de a realiza lărgiri, centuri, haideţi să vedem spaţiul dedicat traficului rutier să fie dedicat traficului rutier, cu prioritate, după părerea mea în viitor, transportului în comun. Primul obiectiv este ca maşinile care sunt parcate pe bulevardele majore, unde putem introduce linii dedicate transportului în comun, să fie puse în parkinguri. La intrările în Cluj astăzi funcţionează parcarea de la Polus ca o parcare park&ride, laşi maşina şi foloseşti transportul în comun. Avem două capete mari, la venirea dinspre aeroport unde împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe încercăm să găsim nişte suprafeţe de teren. Consiliul Judeţean are o suprafaţă de teren adiacentă aeroportului care poate fi utilizat pentru un parking de acest fel. La fel dinspre Floreşti, suntem în discuţii cu reprezentanţii unui hipermarket şi cu USAMV pentru a realiza pe locaţia parcării Billa un parking suprateran”, a mai spus primarul.


Potrivit edilului, banda dedicată transportului în comun pe axa Mărăști - Centru este un succes.

“A scăzut durata de timp în care parcurgi distanța de timp din Mărăști și până la Primărie. S-a câștigat cu minim 20% mai mult timp câştigat de cetăţean. Simplul fapt că nimeni nu critică banda dedicată este o dovadă foarte clară că ea este binevenită. Eu nu am auzit critici majore în afară de câteva observaţii singulare din partea unor şoferi. Banda dedicată îşi arată astăzi utilitatea. Acest lucru trebuie să continue. Nu inventăm noi apa caldă, au inventat-o alții. În oraşe care cunosc dezvoltare, soluţiile pentru transport se bazează pe susţinerea transportului în comun, pe susţinerea alternativelor la transportul în comun bicicletă, taximetrie, car sharing, ride sharing, spaţii pietonale, tramvaie, troleibuze, autobuze”, a spus Boc.


Clujul viitorului

Primarul Emil Boc susține că orașul viitorului este unul al mobilității și al eficientizării.


”Trebuie să ai în vedere evoluția viitorului, pentru că lumea va merge tot mai mult către ceea ce înseamnă prioritizarea transportului în comun. Nu trebuie să faci proiecțiile că numai mașini vor fi. Viitorul va aduce transportul în comun, bicicletele și alte mijloace alternative. Am cerut la nivelul Asociației Municipiilor din România să studiem modificarea legislației pentru ca în perimetrele delimitate de primării, în zone ultracentrale, să nu se mai facă construcții cu garaje. Dacă vrei să construiești pe Avram Iancu sau în alte zone, acolo să știe cei care vor locui că nu vor putea merge decât cu transportul în comun, cu taxiul, bicicleta, pe jos, pentru că vrem să eliminăm traficul care nu este necesar. Să nu vii cu copilul din Mănăștur să te duci în Gheorgheni, să nu mergi cu copilul la creșă dintr-un colț în altul. Dacă este să rezolvi lucrurile fundamentale: grădiniță, creșă, școală, magazin alimentar, primărie de cartier, să le ai într-o arie de 20 de minute de mers pe jos. Atunci elimini un trafic nenecesar”, a explicat primarul Emil Boc.

abonare newsletter