Actualitate

Şoferi beţi, prinşi conducând pe străzile Clujului

Poliţiştii clujeni au prins zilele trecute în trafic câţiva şoferi aflaţi sub influenţa alcoolului sau fără permis de conducere.

Şoferi beţi, prinşi conducând pe străzile Clujului

În 29 iulie a.c., în jurul orei 23:00, poliţişti rutieri din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au identificat un conducător auto sub influenţa alcoolului.

„Cel în cauză, un bărbat de 55 de ani, din Dej, a fost depistat conducând un autoturism pe DJ 161D, în localiatea Mănăstirea, judeţul Cluj.


În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

În aceeaşi zi, în jurul orei 21:50, poliţişti rutieri din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au identificat un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea, în parcarea centrului comercial VIVO, un autoturism, sub influenţa alcoolului.


„În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.

În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal”, mai spun reprezentanţii IPJ Cluj.


De asemenea, tot în 29 iulie a.c., în jurul orei 14:10, poliţişti rutieri din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin, au identificat pe raza localităţii Lunca Vişagului din comuna Poieni, un bărbat de 30 de ani, din judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.

În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul lneînmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Ultimele Stiri
abonare newsletter