Actualitate

Urmărire ca în filme în Floreşti. Cum au încercat doi bărbaţi băuţi să păcălească poliţiştii

Poliţiştii din Floreşti au fost sesizaţi în a doua zi de Paşti, în toiul nopţii, că un conducător auto, aflat sub influenţa alcoolului, a produs un accident rutier cu pagube materiale, după care a plecat de la faţa locului.

sursa foto Brasov TV sursa foto Brasov TV

Poliţiştii s-au deplasat la locul indicat şi au depistat în trafic autoturismul respectiv, pornind în urmărirea acestuia spre cartierul Cetatea Fetei, din Floreşti.

“La un moment dat, conducătorul auto a oprit şi a ieşit din maşină, fugind spre un teren viran. Acesta a fost prins imediat şi imobilizat, stabilindu-se că este vorba despre un tânăr, de 20 de ani, din Aghireşu, care nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa alcoolului. În autoturism, pe locul pasagerului, a fost identificat un bărbat, de 42 de ani, din Cluj-Napoca, care se afla în stare de ebrietate, stabilindu-se că este proprietar al autovehiculului”, precizează reprezentanţii IPJ Cluj.


În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că proprietarul autovehiculului, încercând să iasă cu autoturismul din parcarea unui local public de pe strada Eroilor, a avariat 3 autoturisme parcate.

“În acel moment, la solicitarea proprietarului, tânărul din Aghireşu s-ar fi urcat la volan pentru a-l transporta acasă, plecând de la locul producerii accidentului. În urma depistării acestora şi testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat - în cazul proprietarului, respectiv 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului fără permis”, au mai spus aceştia.


Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

abonare newsletter