Actualitate

Trei ani de “război” fără învingători pentru curăţenia şi deszăpezirea străzilor din Cluj-Napoca

Miza pentru contractul de 35 de milioane de euro pentru curăţenia stradală şi deszăpezirea oraşului este mare. Trei licitaţii au fost organizate în ultimii trei ani şi nu a apărut încă niciun câştigător. Acum, “bătălia” a ajuns la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Trei ani de “război” fără învingători pentru curăţenia şi deszăpezirea străzilor

“Războiul” pentru salubritate stradală şi deszăpezire pare că nu se va încheia prea curând, deşi a început în 2013. După trei ani de licitaţii, contestaţii şi procese, în luna iulie a fost desemnat câştigătorul ultimei licitaţii organizată de Primăria Cluj-Napoca. Asocierea Brantner Servicii Ecologice S.R.L. – S.C. Compania de Salubritate Brantner Vereş S.A. a câştigat licitaţia pentru curăţenie stradală şi deszăpezire pe următorii opt ani, contract în valoare de aproximativ 35 de milioane de euro. Ambele loturi au fost câştigate de Brantner, unul dintre marii perdanţi fiind Rosal, compania care asigură şi acum, alături de Brantner, aceste servicii.

Două firme din competiţie au contestat rezultatul

Dar, nici nu s-a uscat bine cerneala pe documentele care desemnau drept câştigătoare asocierea Brantner Servicii Ecologice S.R.L. – S.C. Compania de Salubritate Brantner Vereş S.A că celelelate firme care au fost în competiţie au contestat rezultatul. Potrivit reprezentanţilor Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Rosal Grup şi Asocierea RER Ecologic Service Buzău - RER Ecologic Service Bucureşti. Una dintre contestaţii a fost depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în 9 august şi cealaltă în 10 august. Acum, conducerea Primăriei aşteaptă decizia CNSC. Dacă contestaţiile Rosal şi RER Ecologic Service vor fi acceptate, semnarea contractului de salubritate stradală şi deszăpezire se va mai prelungi încă o dată.


Trei ani de licitaţii şi contestaţii

În septembrie 2013, Primăria a organizat prima licitaţie pentru salubrizare stradală şi deszăpezire. Au fost depuse peste zece contestaţii şi plângeri la deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi soluţionate de către instanţa de judecată în 2014. Rezultatul licitaţiei a fost anulat şi instanţa a dispus organizarea unei alte licitaţii.

În februarie 2015, licitaţia s-a reluat. Au fost depuse opt oferte, dar niciuna dintre firme nu a îndeplinit condiţiile impuse de Primărie prin caietul de sarcini.


De asemenea, faţă de anularea celor două proceduri anulate, a apărut modificarea condiţiilor şi a locului de depozitare a deşeurilor municipal, respectiv sistarea activităţii de depozitare temporară pe platforma de la Pata Rât, începând cu data de 25 iunie 2015, locaţie care era precizată în documentaţia de atribuire a contractului de delegare a serviciului public de salubrizare stradală şi deszăpezire.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter