Actualitate

INCONŞTIENŢĂ: Un şofer a fost prins pe A3 între Gilău şi Câmpia Turzii cu 212 de kilometri pe oră

Un şofer care conducea pe Autostrada 3 Gilău – Câmpia Turzii cu o viteză de 212 kilometri pe oră a fost amendat de poliţişti cu 1.125 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile, anunţă Poliţia Română.

sursa foto digi24.ro

"Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat un bărbat care conducea un autoturism cu viteza de 212 de km/h, pe Autostrada A3. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu 1.125 de lei, totodată fiindu-i reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile", se arată într-un comunicat de presă emis, sâmbătă, de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost surprins de aparatul radar la kilometrul 15 al Autostrăzii 3 Gilău – Câmpia Turzii.

abonare newsletter