Actualitate

Premieră în România: Călătorii din Cluj în Roma antică şi Sarmizegetusa, capitala Daciei – FOTO şi VIDEO

Specialişti din Cluj, Deva şi Italia au pus pe picioare un concept unic în România. Evenimentul de lansare a avut loc joi dimineaţa, la Cluj.

Joi dimineaţa, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca s-a deschis o expoziţie în cadrul căreia, prin intermediul tehnologiei 3D, vizitatorii pot să se întoarcă în timp până în antichitate, în perioada Imperiului Roman.

Expoziţia “3D Roma – Sarmizegetusa. Turn ON the History” care este o premieră pentru România prezintă monumente din Roma antică, dar şi din Sarmizegetusa, capitala provinciei Dacia. Cu ajutorul tehnologiei, specialiştii de la MNIT din Cluj-Napoca împreună cu colegi din Italia şi din Deva au reconstruit virtual, 3D monumente precum Forul lui Augustus şi Forul Păcii de la Roma, Templul Mare din Sarmizegetusa şi au realizat o simulare interactivă a cercetării arheologice de la Sarmizegetusa de la sediul guvernatorului financiar al Daciei.


În expoziţie există şi câteva exponate reale, de mici dimensiuni, care pot fi văzute prin gura câtorva măşti, realizate de MNIT după modelele unora de la Pompei.

Pentru a călători în Roma antică, vizitatorul trebuie să se aşeze în faţa unui ecran, mişcările corpului îi vor fi recunoscute şi astfel va putea să facă mişcări stânga, dreapta în interiorul unui templu, de exemplu sau pe şantierul arheologic de la Sarmizegetusa, să “apuce” cu mâinile obiecte, precum statui şi alte artefacte, descoperite de arheologi în cercetările lor din siturile romane.


Expoziţia reprezintă un concept unic, combinând artefacte reale, care pot fi descoperite prin restaurarea digitală 3D a acestora. Reconstruirea virtuală a artefactelor antice a fost realizată cu ajutorul specialiştilor italieni din cadrul Istituto per Tecnologie Applicate ai Beni Culturali, Roma.

Prin această expoziţie, MNIT din Cluj-Napoca doreşte să atragă în primul rând publicul tânăr. „Am vrut să venim în sprijinul publicului, mai ales cel tânăr pentru că majoritatea vizitatorilor noştri sunt studenţi şi copii, ori ei înţeleg altfel decât noi lucrurile. Dacă le dai în mână o tabletă sau un telefon mobil ei se descurcă imediat. Noi am vrut să le oferim o cale de mijloc de a  iubi istoria, de a o înţelege şi de a aprecia patrimoniul nostru cultural”, a declarat Carmen Ciongradi, managerul MNIT.


Emanuel Demetrescu, reprezentant al Istituto per Tecnologie Applicate ai Beni Culturali din Roma, a declarat că pentru realizarea imaginilor 3D s-a folosit tehnologie avansată, cum ar fi dronele, dar şi aparatura de scanare geo-magnetică. Demetrescu a subliniat că reconstituirile sunt făcute pe baza descoperirilor arheologice.

Expoziţia “3D Roma – Sarmizegetusa. Turn ON the History” poate fi vizitată în perioada 7 aprilie – 30 septembrie, preţul unui bilet fiind 3 lei.

abonare newsletter