Actualitate

Casa Albă condamnă decapitarea a 21 de egipteni de către Statul Islamic

Casa Albă a condamnat duminică decapitarea celor 21 de egipteni, răpiţi în Libia, de către gruparea Statul Islamic (SI) ca "demnă de dispreţ şi laşă" şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi Guvernului egiptea, relatează Los Angeles Ttimes în pagina electronică.

"Această ucidere oarbă a unor persoane nevinovate este cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni violente comise de către terorişti afiliaţi SI împotriva locuitorilor din regiune, inclusiv uciderea a zeci de militari egipteni în Sinai, care nu face decât să determine comunitatea internaţională să se unească împotriva SI", scrie Mediafax.

SI a difuzat duminică o înregistrare video care prezintă decapitarea a 21 de bărbaţi pe care îi prezintă ca fiind egipteni de confesiune creştină.


Un purtător de cuvânt al Bisericii Copte din Egipt a confirmat, pentru agenţia oficială egipteană, execuţia celor 21 de bărbaţi.

Rude ale bărbaţilor răpiţi, cei mai mulţi provenind din zone sărace din sudul Egiptului, au organizat acţiuni de protest şi s-au rugat, vineri, în încercarea de a determina Guvernul egiptean să răspundă. Oficiali le dădeau asigurări că s-au făcut toţi paşii posibili pentru a fi alvaţi.


Creştinii egipteni au fost capturaţi la Sirt, pe 12 ianuarie, în urma unor confruntări violente. Libia este devastată de conflicte între miliţii rivale, iar unii dintre militanţi au jurat credinţă SI.

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, a convocat Consiliul Naţional de Apărare pentru a examina situaţia şi a decretat şapte zile de doliu naţional.


Guvernul egiptean şi-a avertizat cetăţenii să nu călătorească în Libia, însă mulţi dintre ei pleacă în ţara vecină pentru a găsi un loc de muncă.

abonare newsletter