Actualitate

Va aproba UE bani pentru modernizarea drumurilor spre Făget şi Lomb?

Primarul Emil Boc i-a solicitat Angelei Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România fonduri europene pentru modernizarea drumurilor spre Lomb şi Făget. Află ce răspuns a primit.

Primarul Emil Boc şi Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România au avut în întâlnire, la Cluj, miercuri dimineaţa. La finalul întrevederii, primarul a subliniat că în Cluj se derulează proiecte cu fonduri europene în valoare de 82 milioane euro şi speră să primească finanţare europeană pentru drumurile spre Făget şi Lomb. “Avem un grad de contractare de peste 115%. Asta înseamnă că avem proiecte în valoare de peste 82 de milioane de euro și să sperăm că vor putea fi duse la îndeplinire. În acest context, am semnalat două probleme pe care le avem: necesitatea, în măsura în care este posibil, de suplimentare cu 10% a fondurilor primite de municipiul Cluj-Napoca, astfel încât și drumul spre Lomb sau drumul Făgetului să poată fi finanțate. Sunt proiecte gata, în prag de semnare, doar această suplimentare este necesară. A doua problemă: să ne asigure că şi în exerciţiul financiar următor nu se diminuează sumele polilor de creştere aşa cum a fost în exerciţiul 2007 – 2013”, a declarat Boc.

Angela Filote nu i-a dat un răspuns concret primarului şi a spus că nu depinde doar de autorităţile europene, ci şi de Guvernul României. “Asta nu depinde numai de noi. Noi am luat notă de aceste probleme și vom încerca să vedem care este răspunsul optim. Să nu uităm acum că totul trece prin autoritățile românești. România este un stat membru și nu este o decizie numai a autorităților europene și trebuie discutat în ce măsură acest lucru este posibil, dar, sigur, că el este dezirabil”, a afirmat Filote.


Primarul a adăugat că într-adevăr decizia aparţine Guvernului. “Din sumele necheltuite se poate aloca acolo unde există proiecte în finanţare dacă acest lucru se doreşte. Evident că Comisia Europeană poate avea un rol de recomandare, dar decizia aparţine Guvernului de la Bucureşti”, a conchis Emil Boc.

În ultimii cinci ani, Primăria Cluj-Napoca a câştigat 14 proiecte cu fonduri europene, iar acum sunt în evaluare alte trei proiecte. Proiectul cu cea mai mare sumă de bani din fonduri europene este modernizarea liniei tramvai pe tronsonul Mănăştur – Bulevardul Muncii. Este vorba despre 163 milioane lei, adică peste 36 milioane euro.

abonare newsletter