Actualitate

MII de ruși protestează împotriva lui Putin

<p><strong> <p>Peste 5.000 de manifestanţi de toate vârstele s-au reunit la prânz, în Piaţa Kaluga, în centrul Moscovei, la îndemul opoziției pentru a participa la o manifestaţie numită "Marşul pentru libertatea voastră şi a noastră", pentru a cere eliberarea persoanelor deţinute după o manifestaţie organizată în momentul revenirii lui Vladimir Putin la Kremlin, în urmă cu un an.</p>

 


 

Organizatorii speră să adune până la 30.000 de persoane, potrivit Mediafax.


Participanţii, din diverse curente politice, flutură afişe cu diverse sloganuri, şi anume "Libertate deţinuţilor din 6 mai", "Putin, ruşinea Rusiei" sau "Jos autocraţia prezidenţială".

Opozantul numărul unu al preşedintelui rus, Aleksei Navalnîi, judecat pentru deturnare de fonduri, este prezent la manifestaţie, alături de oficiali ai mişcărilor liberale Solidarnost şi Parnas, Ilia Iaşin şi Mihail Kasianov.


Manifestanţii trebuie să defileze până la Piaţa Bolotnaia, în faţa Kremlinului, unde, pe 6 mai 2012, o manifestaţie împotriva învestirii lui Vladimir Putin la Kremlin, a doua zi, pentru un al treilea mandat prezidenţial, degenerat în confruntări.

Ultimele Stiri
abonare newsletter