Actualitate
A murit Aurel Vlaicu, fost rector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Comunitatea academică, în doliu.
Veste tristă pentru comunitatea academică din Cluj. A murit Aurel Vlaicu, fostul rector al Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN). Avea 75 de ani.
Comunitatea academică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) este în doliu în contextul morții profesorului inginer Aurel Vlaicu, rector al instituției de învățământ superior în perioada 2012–2016, în vârstă de 75 de ani.
Vestea morții fostului rector Aurel Vlaicu, figură emblematică a învățământului tehnic din România a lăsat un gol imens în inimile tuturor celor care l-au cunoscut.
A murit Aurel Vlaicu, fost rector al universității Tehnice din Cluj-Napoca. Comunitatea academică, în doliu.
Anunțul a fost făcut public de reprezentanții universității, care au transmis un mesaj de condoleanțe familiei și celor apropiați.
„Cu profundă tristețe, comunitatea Universității Tehnice din Cluj-Napoca își ia rămas-bun de la prof. univ. dr. ing. Aurel Vlaicu, rector al universității în perioada 2012–2016 și personalitate marcantă a ingineriei românești.
Cariera domniei sale, începută în 1974 ca absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din București, a fost marcată de o dăruire neclintită față de învățământul tehnic și formarea generațiilor de ingineri. După experiența profesională acumulată în industrie, își începe cariera academică în cadrul Institutului Politehnic din Cluj în anul 1981, pe care l-a deservit cu dăruire vreme de patru decenii”, se arată în mesajul publicat de UTCN.
Dezvoltare universitară de excepție sub conducerea lui Aurel Vlaicu
Sub conducerea sa, universitatea a cunoscut o perioadă de dezvoltare remarcabilă: corpul profesoral a depășit o mie de cadre didactice, deservind peste 20.000 de studenți. Rectorul Vlaicu a fost un promotor al programelor de cooperare internațională, dar și al învățământului la distanță.
„Dincolo de realizările profesionale incontestabile, profesorul Aurel Vlaicu va rămâne în memoria noastră ca un model de demnitate, un mentor generos și un om de o noblețe sufletească rară. Pierderea sa lasă un gol imens în inimile noastre și în istoria instituției”, se arată în mesajul de condoleanțe transmis.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca transmite cele mai sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și respectat.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
