Actualitate

Profesoara din Ciurila acuzată de purtare abuzivă a fost arestată după ce a încălcat controlul judiciar. A umilit o elevă de 10 ani.

O profesoară din localitatea Ciurila a fost arestată preventiv după ce a încălcat măsurile impuse de controlul judiciar într-un dosar în care este acuzată de purtare abuzivă față de o elevă de 10 ani, potrivit clujust.ro. Avocatul cadrului didactic a trimis dreptul la replică.

O profesoară din Ciurila, acuzată că a umilit în fața colegilor o elevă de 10 ani | Foto: pixabay.com O profesoară din Ciurila, acuzată că a umilit în fața colegilor o elevă de 10 ani | Foto: pixabay.com

 

 


Potrivit clujust.ro, profesoara de la școala din comuna clujeană Ciurila a fost arestată preventiv prin hotărâre a Tribunalului Cluj. 

 


Cadrul didactic de la Școala Gimnazială din comuna clujeană Ciurila a fost acuzată de purtare abuzivă. Victima a fost o elevă de 10 ani, care ar fi fost jignită și trasă de păr. 

Potrivit Parchetului, inculpata și-a încălcat obligațiile din cuprinsul măsurii controlului judiciar.


Citește continuarea articolului pe clujust.ro

Update, 18 iulie:


Avocatul cadrului didactic a trimis pe mail redacției monitorulcj.ro un drept la replică.

„Cu privire la acuzațiile aduse doamnei învățător, și în limitele pe care legea le permite apărării în privința comunicării datelor din dosar în această fază a procesului, facem următoarele precizări necesare pentru o corectă informare a opiniei publice.


Nu există la dosar probe din care să rezulte că doamna învățător ar fi procedat de maniera care i se reproșează, respectiv că ar fi tras minora de păr pe o distanță de 4-5 metri după care ar fi trântit-o pe scaun. Nu există înregistrări video din acea zi, iar acuzația prezentată public de parchet este rezultatul interpretării deficitare a declarației inițiale dată de singurul martor ocular care susține că ar fi văzut acest incident. Cu ocazia reaudierii acestei martore în prezența avocatului inculpatei a rezultat o altă stare de fapt.

Deși această declarație s-a modificat, parchetul nu a considerat necesar să informeze opinia publică, după cum s-a grăbit să procedeze în faza inițială, astfel că la acest moment se rostogolește în spațiul public o informație eronată.

Starea de fapt, așa cum a fost reținută pentru dispunerea măsurii inițiale a reținerii și apoi a controlului judiciar, este rezultatul manipulării probelor de către organul de cercetare penală, sens în care apărarea a sesizat neregulile din această anchetă și a formulat inclusiv o cerere de recuzare a organului de cercetare penală.

În același sens, probele invocate de acuzare pentru a justifica necesitatea arestării doamnei învățător sunt, în egală măsură, manipulate, fiind vorba de audieri de martori luat de același organ de cercetare penală, șef de post la Ciurila, cu abateri profesionale inclusiv în trecut. Aceste ultime audieri au fost realizate în lipsa avocatului inculpatei tocmai pentru a putea fi așternute în pagină de o manieră convenabilă acuzării, întocmai cum se proceda, din păcate, în vremuri pe care le consideram demult apuse.

Precizăm că, în contextul dispunerii măsurii arestului preventiv pe baza unor probe manipulate de către organele judiciare, am formulat plângere penală care va fi depusă în cel mai scurt timp la organele competente.

Nu în ultimul rând apreciem regretabil faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda a ales să emită un comunicat de presă cu privire la acuzația din dosar, care afectează grav imaginea unui cadru didactic cu o activitate impecabilă în 35 de ani de profesie, pe baza unor probe superficiale, insuficiente, și manipulate.”

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Inspectoratul Școlar Cluj, despre cazul elevei umilite de profesoară în fața colegilor: „Agresiunea din partea unui cadru didactic, inacceptabilă și profund contrară valorilor educației”.

O profesoară din Ciurila, acuzată că a umilit în fața colegilor o elevă de 10 ani. Cadrul didactic, plasat sub control judiciar.

Ultimele Stiri
abonare newsletter