Actualitate

Peste 80% dintre români se așteaptă ca țara să se confrunte cu probleme economice în următoarele luni

Mai bine de 80% dintre români se așteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, potrivit datelor unei cercetări sociologice desfășurate la finalul lunii trecute.

Peste 80% dintre români se așteaptă ca țara să se confrunte cu probleme economice în următoarele luni|Foto: Eliza Lucaciu - monitorulcj.ro Peste 80% dintre români se așteaptă ca țara să se confrunte cu probleme economice în următoarele luni|Foto: Eliza Lucaciu - monitorulcj.ro

 

 


Românii sunt tot mai îngrijorați cu privire la problemele economice din țară și modul în care politicile fiscale le pot afecta situația financiară, conform datelor Barometrului Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025

Așteptările populației privind evoluția economică a României 

85.9% dintre participanții la sondaj se așteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice. 11% nu se așteaptă la o astfel de evoluție, iar 3.1% nu știu sau nu răspund.


CITEȘTE ȘI: 
Românii sunt categorici: să se taie de la stat, dar nu din buzunare

Sursa: INSCOP Research

Se așteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice în proporții ceva mai mari decât media populației mai ales: votanții AUR și persoanele cu vârsta între 30 și 59 de ani.

„Marea majoritate a populației (peste 85%) se așteaptă ca România să se confrunte cu probleme economice în următoarele luni. 


Conștientizarea situației economice prin care trece țara este determinată atât de datele și informațiile frecvente dezbătute în spațiul public cu privire la mersul economiei, cât și de modul în care interpretează populația consecințele posibile directe ale politicilor fiscale viitoare asupra situației economice personale”, a declarat Remus Ștefureac, director INSCOP Research. 

Barometrul Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.


Datele au fost culese în perioada 26-30 mai 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Tinerii România sunt printre cei mai săraci din UE. Care este situația în alte țări?

Barometru. Peste 55% dintre români cred că Nicușor Dan va fi un președinte implicat în viața publică.

Ultimele Stiri
abonare newsletter