Actualitate
Rusalii 2025. Ce este interzis total de Rusalii? Tradiții și obiceiuri în Duminica Mare.
Sărbătoarea Rusaliilor, cunoscută în popor și sub numele de cincizecime, este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată la 50 de zile după Paște.

Biserica sărbătorește în acest an Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile în ziua de 8 iunie.
În cea de-a cincizecea zi de la Învierea Lui Hristos, în Ierusalim, când Duhul Sfânt a venit în lume și S-a pogorât peste Sfinții Apostoli, s-a întemeiat Biserica lui Hristos.
Cincizecimea constituie originea Bisericii și modelul ei, deoarece în jurul apostolilor, în adunare, erau prezenți și cei dintâi ucenici creștini. Duhul Sfânt a fost dăruit comunității apostolice primare (Fapte 4, 31) înzestrând-o cu tot ce era necesar organismului creștin: propovăduirea Evangheliei, Tainele, harismele, diaconia.
Interdicții de Rusalii
Conform tradiției populare, în aceste zile nu este indicat să:
- Faci treburi casnice – spălat, călcat, șters praful sau măturat
- Muncești la câmp, intri în vie, păduri sau lângă fântâni – se spune că ielele, spirite feminine malefice, pot pedepsii cu „luatul de Rusalii”
- Te scalzi în ape curgătoare sau te urci în copaci ori locuri înalte
- Te cerți cu cineva – certurile atrag necazuri sau boală
Obiceiuri esențiale de Rusalii
- Ramuri sfințite
Se duc la biserică ramuri verzi – de tei, nuc, plop sau stejar – care se sfințesc și apoi se pun la porți, icoane sau în case, fiind considerate protectoare împotriva spiritelor rele, grindinei și bolilor - Pelin, usturoi, leuștean
Unele regiuni adaugă și pelin, usturoi sau leuștean printre ramurile protectoare – plante recunoscute pentru puterile lor tămăduitoare - Ungere cu usturoi la uși
Pentru a alunga ghinionul și spiritele rele, se ung ușile cu usturoi - Descântece și pocnituri cu ramuri
Femeile mai practică descântece pentru alungarea Ielelor, iar ramurile de tei se pocnesc și bat în holuri sau în aer, însoțind ritualul - Udatul nevestelor (în Ardeal)
În anumite zone, precum Ardealul, femeile proaspăt căsătorite sunt stropite cu apă în a doua zi de Rusalii, un obicei menit să le aducă sănătate și frumusețe pentru tot anul - Dansul Călușarilor
În Oltenia și alte regiuni sudice, grupuri de călușari (de regulă 7–8 bărbați) colindă casele și execută dansuri ritualice pentru vindecare și alungarea duhurilor rele. Sunt primiți cu ramuri, apă, sare și uneori bani - Împănatul boului
În Ardeal, un ritual aparte implică procesiunea cu un bou împodobit cu flori. Preotul îl sfințește, iar o tânără trebuie să înconjoare un bou concentrat, un semn că se va căsători anul următor
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: