Actualitate
288 de noi agenți de poliție de la Școala „Septimiu Mureșan” din Cluj au depus jurământul
A 25-a promoție de elevi a absolvit azi, 6 iunie, cursurile Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, specializarea Ordine Publică.
A 25-a promoție de elevi a absolvit azi, 6 iunie, cursurile Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, specializarea Ordine Publică.
„Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să-mi îndeplinesc cu răspundere şi bună credinţă îndatoririle ce-mi revin funcţiei şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” au rostit azi la Cluj-Napoca 288 de noi agenți de poliție.
La festivitate au participat Silviu Nicu Macovei, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Radu Rațiu, vicepreședintele CJ Cluj, oficialități de la nivel judeţean și local, numeroși parteneri educaţionali ai şcolii, precum și familiile absolvenților.

Șeful promoției Iulie 2024 - Iunie 2025, cu media 9,88, este Adrian-Nicolae Cotîrlă, din județul Mureș. Acesta este urmat de Andrada-Antonela Macriș din județul Sibiu, cu media 9,85, și de Florina-Vasilica Floriștean din județul Suceava, cu media 9,81.
Azi au absolvit la Cluj-Napoca 288 de agenți de poliție - 63 femei și 225 de bărbați. Înființată în anul 2004, şcoala de poliţie clujeană a pregătit până acum peste 6.600 de agenți de poliţie.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: