Actualitate

Clădirea Anatomie a UMF „Iuliu Hațieganu”, imobil monument istoric, modernizată cu bani europeni. Rector Anca Buzoianu: „Este un proiect de suflet”.

Reabilitarea Cădirii Anatomie a UMF „Iuliu Hațieganu” va crește capacitatea infrastructurii de educație prin crearea a peste 700 de locuri, în beneficiul a 4.000 de studenți.

Rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Anca Buzoianu: „Reabilitarea Clădirii Anatomie va contribui la dezvoltarea capacității infrastructurii de educație”/Foto: monitorulcj.ro Rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Anca Buzoianu: „Reabilitarea Clădirii Anatomie va contribui la dezvoltarea capacității infrastructurii de educație”/Foto: monitorulcj.ro

 

 


„Reabilitarea Clădirii de Anatomie de pe strada Clinicii din Cluj-Napoca este un proiect de suflet. Este un moment însemnat pentru universitatea noastră, pentru că vorbim de reabilitarea primei clădiri a Facultății de Medicină, care a reprezentat nucleul în jurul căruia s-a devoltat Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj”, a declarat, vineri, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”, Anca Buzoianu, în cadrul unei conferințe dedicate proiectului de reabilitare și modernizare a uneia dintre cele mai vechi edificii medicale universitare din Cluj-Napoca. 

La finalul lunii trecute, UMF „Iuliu Hațieganu” și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest au semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea Clădirii Anatomie, situată pe str. Clinicilor nr. 3-5.


Rector Anca Buzoianu: „Împreună putem construi un mediu optim pentru formarea viitorilor medici”

„Importanța acestui edificiu, care este înscris în Lista Monumentelor Istorice, din anul 2015, deosebit de valoros pentru învățământul medical clujean, ne-a determinat să facem toate demersurile pentru a păstra, a renova și a moderniza clădirea”, a declarat rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Anca Buzoianu. 

Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca: „Clădirea Anatomie a reprezentat nucleul în jurul căruia s-a devoltat Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj”/Foto: monitorulcj.ro

Clădirea de Anatomie este o clădire încărcată de istorie și pentru fiecare dintre studenții UMF Cluj-Napoca reprezintă începutul, primul contact pe care îl au viitorii medici cu lucrările practice de anatomie și disecție, care deschid anul I. În anul III, studenții mediciniști susțin aici cel mai dificil examen din cadrul Facultății de Medicină, Anatomia Patologică, materie esențială pentru formarea și cariera medicală. În anul VI de studii, în cadrul Clădirii de Anatomie, studenții își încheie parcursul educațional prin promovarea disciplinei de Medicină legală. 


În prezent, clădirea este funcțională și face parte din ansamblul clinicilor universitare de pe strada cu același nume. Trei discipline își desfășoară activitatea aici – Anatomia, Anatomia Patologică și Medicina Legală. Toate cursurile sunt însoțite de lucrări practice, în care Anatomia este studiată atât prin disecția pe cadavre umane, cât și pe baza tehnicilor virtuale de disecție. 

„Institutul de Anatomie”, după cum a fost denumit, este prima și cea mai amplă construcție care a fost realizată în complexul medical universitar clujean, aflat la început de drum, încă de la înființarea sa (1888). Edificiul are o istorie de peste 120 de ani și va fi moderizat prin intermediul Programului Regional Nord-Vest în următorii cinci ani. 


Contractul semnat de ADR Nord-Vest și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” asigură o finanțare de peste 11 milioane de euro pentru implementarea acestui proiect, care a fost demarat în februarie 2023, iar potrivit termenului estimat lucrările de renovare vor fi încheiate până în anul 2029. 

Organizarea funcțională a spațiului în urma lucrărilor de modernizare

În cadrul proiectului se urmărește și o eficientizare a spațiilor funcționale, modernizarea instalațiilor și dotărilor specifice.


„Prin concepția proiectului propunem o organizare mai funcțională a spațiului și anume se va renunța la împărțirea spațiilor între cele trei catedre și se vor utiliza la comun sălile de curs, sălile de lucrări practice, astfel încât funcționarea întregii clădiri să devină mult mai productivă”, a declarat rectorul UMF Cluj-Napoca, Anca Buzoianu.

În prezent există 566 de locuri destinate activității didactice, urmând ca după procesul de modernizare, capacitatea să crească la 727 de locuri în întreaga clădire, în amfiteatre, laboratoare, săli de lucrări practice și de autopsie. 

În urma lucrărilor de modernizarea, clădirea monument isotirc va fi dotată cu mobilier, echipamente IT, echipamente de igienizare/dezinfecție și protecție contra incendiilor.

Clădirea Anatomie este un simbol al educației și progresului Facultății de Medicină și a universității noastre. Împreună putem construi un mediu optim pentru formarea viitorilor specialiști din domeniul Sănătății, aspect ce reprezintă misiunea noastră de bază, păstrând cu mândrie și responsabilitate moștenirea primită de la predecesorii noștri, și străduindu-ne să o adaptăm pentru a o duce mai departe cu demnitate”, a declarat Anca Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”.

CITEȘTE ȘI: 
Contract de 11 milioane de euro, semnat de UMF „Iuliu Hațieganu” pentru modernizarea Clădirii de Anatomie. Imobilul, în lista monumentelor istorice.

„Proiectul de reabilitare și modernizare a Clădirii de Anatomie, un edificiu cu valoare simbolică pentru Cluj, întrucât discutăm de un imobil care este monument istoric, va fi cofinanțat cu peste 6 milioane de euro din bani europeni, iar UMF Cluj-Napoca va contribui substanțial, ca parte de cofinanțare a acestui proiect. 

ADR Nord-Vest este un partener de încredere pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură universitară, iar proiectul propus de UMF Cluj-Napoca a fost un proiect matur, pregătit din timp pentru a beneficia de finanțare și este un exemplu pentru regiunea noastră” a declarat Csilla Hegedus, directorul Agenției de Dezvoltare Regionale (ADR) Nord-Vest.

în imagine, de la stânga la dreapta: Csilla Hegedus, directorul Agenției de Dezvoltare Regionale (ADR) Nord-Vest/Anca Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”/Petru Alboi Șandru, șeful Autorității de Management ADR Nord-Vest/Foto: monitorulcj.ro

Șeful Autorității de Management ADR Nord-Vest, Petru Alboi Șandru, a apreciat eforturile Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca pentru proiectul de modernizare a Clădirii Anatomie, care este al doilea contract de finanțare semnat în cadrul apelului dedicat universităților de ADR Nord-Vest.

Reabilitarea Clinicii Medicală 2, o prioritate

Rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”, Anca Buzoianu, a amintit și de investițiile realizate în ultimii ani în infrastructura medicală a universității, și a vorbit despre continuarea demersurilor de reabilitare și modernizare a clinicilor universitare. 

Astfel, reabilitarea Clinicii Medicală 2 reprezintă o prioritate pentru UMF „Iuliu Hațieganu”, iar o altă investiție ar urma în urma preluării Spitalului CFR. 

Majoritatea clădirilor au fost reabilitate, inclusiv Institutul de Fiziologie, care a fost reabilitat de câțiva ani. O parte dintre clădiri sunt ale Spitalului Clinic Județean de Urgență, o altă parte sunt ale Consiliului Județean. Trebuie spus că, împreună cu spitalul, formăm un organism viu, pentru că nicio universitate medicală nu poate să existe fără colaborarea cu spitalele. 

Restul spațiilor didactice au fost toate amenajate în decursul ultimilor patru ani, toate amfiteatrele sunt moderne, inclusiv Amfiteatrul istoric din Palatul Clinicilor. 

Practic au mai rămas Clădirea Anatomie, cea mai veche și pe care o modernizăm prin acest proiect, dar aș aminti și de Palatul Clinicilor, unde este Clinica Medicală 2, unde funcționează secția ORL și Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal. Este o clădire din 1930 și care necesită în mod clar reparații capitale. Fiind vorba de o clădire atât de mare, și investiția va fi pe măsură. Și aici va fi nevoie de bani europeni. Reabilitarea acestei clădiri reprezintă o prioritate pentru noi, urmează să clarificăm proprietatea asupra acestei clădiri, care este doar în proporție de 86% a UMF „Iuliu Hațieganu”. După clarificarea acestor aspecte, reprezintă prima urgență și sperăm în sprijinul ADR Nord-Vest, pentru că și aici este vorba de o clădire simbolică”, a declarat rectorul Anca Buzoianu. 

„Referitor la clădirile noi, aș aminti Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină, ce va dispune de cel mai mare centru de simulare și aptitudini practice din România, cu dotări de zeci de milioane de euro, care în mare parte au fost deja achiziționate, iar lucrările la acest imobil urmează să înceapă cel mai probabil în primăvara anului viitor. 

Pentru dotările din această clădire am obținut o parte din finanțare prin PNRR, pentru bibliotecă și spații de recreere pentru studenți, urmând ca restul lucrărilor să fie finanțate de universitate. 

Este nevoie de o extindere a spațiilor didactice, ultima clădire nouă a fost dată în folosință în 2011, având în vedere că numărul studenților noștri a crescut semnificativ. 

Dacă va fi posibil, avem în plan și preluarea Spitalului CFR, și acolo este binevenită o dezvoltare importantă pentru că este o clădire ce necesită intervenții majore”, a explicat rectorul Dana Buzoianu. 

Recepția lucrărilor de reabilitare a „Farmaciei B”

De altfel, potrivit rectorului UMF Cluj-Napoca, un alt obiectiv important al universității se apropie de finalizare. Este vorba de proiectul de reabilitare a Clădirii „Farmacia B” a UMF „Iuliu Hațieganu”, transformată în „Centrul de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului” în urma unei investiții în valoare de aproape 30 de milioane de lei și care va fi inaugurat în perioada următoare. 

„Și la acest proiect a fost nevoie de o intervenție majoră, fiind vorba de o clădire din 1901. A fost reabilitată în ultimii patru ani, a fost un proiect dificil, lucrările au respectat criteriile originale ale imobilului, arată foarte bine atât în exterior, cât și în interior. Sperăm să facem recepția după jumătatea lunii mai”, a adăugat rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Dana Buzoianu. 

Modernizarea și reabilitarea Clădirii Anatomie

 În cadrul proiectului se va realiza reabilitarea și modernizarea Clădirii Anatomie, astfel:
*Consolidarea structurilor de zidărie, stoparea degradărilor cauzate de umiditate și ploi. 
*Reabilitarea modernizarea finisajelor, în acord cu cu cerințele funcționale și de confort actuale. 
*Restaurarea componentelor artistice și a elementelor de tâmplărie și mobilier istorice. 
*Accesibilizarea clădirii pentru persoane cu dizabilități și introducerea unui ascensor pentru acces la etajele superioare. 
*Creșterea capacității educaționale prin amenajarea spațiilor dedicate studenților și cercetătorilor, precum și modernizarea și dotarea spațiilor educaționale și de cercetare. 

Clădirea de Anatomie a UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, modernizată din bani europeni/Foto: UMF Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca Facebook.com

Intervențiile generale la clădire vor urmări principii stricte de restaurare, prin intervenții minimale, necesare și suficiente. Dar și prin utilizarea materialelor compatibile cu cele originale și prin menținerea sistemului structural și a conceptului funcțional original. Astfel, se va pune accent pe conservarea și punerea în valoare a materialului original, respectând recomandările specialiștilor în domeniul restaurării monumentelor istorice. 

Valoarea totală a proiectului este de 55.989.924,16 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 31.892.414,39 lei, iar 16.271.649,00 lei reprezintă valoarea cofinanțării Uniunii Europene (FEDR) și 15.620.774,39 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național. Contribuția propire a beneficiarului este de 24.097.509,77 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 73 de luni (februarie 2023-februarie 2029), iar investiția va contribui la dezvoltarea capacității infrastructurii de educație a UMF Cluj-Napoca, prin crearea a 727 de locuri în săși de curs și laboratoare, în beneficiul a 3.999 de studenți.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Clădirea de Anatomie a UMF Cluj, de pe strada Clinicilor, reabilitată cu bani europeni

Ultimele Stiri
abonare newsletter