Președintele ales a subliniat, miercuri, pe Facebook, că în această perioadă prioritatea sa principală este „corectarea deficitului bugetar” și toate discuțiile pe care le va avea cu reprezentanții partidelor politice se vor axa „exclusiv” pe identificarea soluțiilor pentru a reduce deficitul.
Ministrul Educației spune că nu vrea să scoată programele „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel” din calendarul școlar pentru că „reprezintă o apropiere de filosofia OECD”, a spus Daniel David.
Curtea de Apel București a respins, miercuri, ca nefondată, contestația depusă de primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, și a dispus arestarea preventivă a acestuia.
Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis, miercuri, sancționarea echipei de fotbal Rapid București cu penalitate sportivă de 60.000 de lei și interzicerea prezenței suporterilor la partida din ultima etapă a play-off-ului Superligii, din deplasare, cu Universitatea Cluj.
Jucătorul Bogdan Mitrea, care se va retrage din activitate la partida pe care echipa de fotbal Universitatea Cluj o va disputa cu Rapid, în ultima etapă a play-off-ului Superligii, consideră că nu putea fi un moment mai frumos decât activând la formația pe care o iubește.