Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea STS modifică Legea 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea STS şi OUG 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea MAI şi stabileşte reorganizarea serviciului ca Departament în cadrul MAI.
Partidul Mişcarea Populară, proaspăt înregistrat săptămâna trecută, şi care are în prezent 13 deputaţi, doreşte să iniţieze două moţiuni simple la Cameră, pentru care să ceară sprijinul tuturor parlamentarilor opoziţiei.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că o eventuală amânare a aplicării accizei la motorină cu trei luni ar însemna încă 400 de milioane de lei lipsă la încasări, el arătând că la benzină în mod sigur nu se va amâna aplicarea accizei.
Jurnalismul din România este, adesea, influenţat de interesele şi de afilierile politice ale proprietarilor unor societăţi media şi au existat intimidări la adresa magistraţilor şi a unor persoane implicate în combaterea corupţiei, se arată în primul raport CE privind corupţia din toate ţările UE.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 3 - 16 februarie, pentru Transilvania şi la munte.
Comisia parlamentară comună de revizuire a Constituţiei ar fi trebuit să dezbată luni, mai multe aspecte legate de acest proiect, însă democrat liberalii au părăsit sala.
Calea Baciului va intra în reparaţii anul acesta, alături de alte artere importante din oraş. Cetăţenii care locuiesc pe strada respectivă cer mai mult decât o simplă asfaltare.
Medicul Sorin Ianceu, rănit în accidentul aviatic din Apuseni, a fost externat, luni, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj, el fiind preluat de o ambulanţă pentru a fi dus acasă, la Oradea, în timp ce doctorii Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru ar urma să fie externaţi marţi, spun surse medicale.
Doctorul Sorin Ianceu, unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic petrecut în Apuseni, a declarat că în discuţiile avute cu operatorii serviciului de urgenţă 112, a oferit indicaţii exacte de localizare a epavei aeronavei, oferind drept punct de reper comuna Horea.