Sport

Niculescu, out de la turneul de la Miami

Monica Niculescu, locul 70 WTA, a ratat calificarea în turul doi al turneului de la Miami (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 5.427.105 dolari.







Actualitate

Reportaj: Ce îşi doresc locuitori din Transnistria?

Populația vorbitoare de limba română din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, controlată de un regim separatist prorus, este îngrijorată de situația din ultima perioadă, în special în privința unei posibile recunoașteri a independenței regiunii de către Rusia sau chiar lipirea acesteia, așa cum vehiculează în ultimul timp presa de la Moscova.


Actualitate

Şeful Regiei Drumuri și Poduri Constanța, reţinut de DNA

Şeful Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, Adrian Gâmbuțeanu, a fost reținut miercuri de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în dosarul în care este implicat și președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu.

Ultimele Stiri

abonare newsletter