Simona Halep a învins-o pe Eugene Bouchard în primul meci disputat de sportiva română în cadrul Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor, găzduit de oraşul Singapore, cu scorul de 6-2, 6-3.
Reducerea aversiunii faţă de risc, care s-a instalat săptămâna trecută pe pieţele internaţionale, produsă de pierderile înregistrate de marile burse, a permis leului să recupereze o parte din terenul pierdut.
În urma unui control de specialitate efectuat la punctul de lucru al unui magazin din Cluj-Napoca, poliţiştii au ridicat produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de circa 5.000 de lei.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a venit, luni, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în noul dosar al lui Viorel Hrebenciuc, în care acesta este acuzat, între altele, că i-a cerut unui coleg de partid să iniţieze o lege de amnistiere, promiţându-i în schimb sprijin pentru şefia PSD. În contextul ultimelor scandalur din justiţie premierul Victor Ponta spune însă că nu e afectat în campania electorală de ceea ce se întâmplă în această perioadă, arătând că în acest moment mai există doar două entităţi ca prezenţă în media, el şi DNA, şi că, din punctul său de vedere e un avantaj pentru el.