Poliţiştii clujeni au reţinut, pentru 24 de ore, trei bărbaţi bănuiţi că ar fi pătruns, prin forţarea uşii de acces, în locuinţe din judeţele Cluj şi Mureş şi ar fi sustras bani şi bijuterii.
Un al treilea convoi umanitar rus a ajuns în estul Ucrainei, controlat de separatiștii proruși, a anunțat sâmbătă un purtător de cuvânt rus, informează AFP.
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 60 WTA, a câştigat turneul de la Guangzhou, cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, după ce a trecut în finală de sportiva franceză Alize Cornet, locul 22 mondial şi favorita numărul 2, scor 6-4, 6-0.
Mai multe avioane militare ruseşti au fost interceptate în cursul acestei săptămâni, de către avioane militare americane şi canadiene, în zone de restricţie din apropiere de Alaska şi Canada, au anunţat, vineri, oficiali americani din domeniul apărării, citaţi de AFP.
Fostul premier al României, Emil Boc spune că nu se va mai despărți de clujeni și că o variantă mai bună decât Klaus Iohannis este Elena Udrea pentru alegerile prezindețiale.
Candidatul Alianței Creștin Liberale (PNL - PDL) la președinția României urmează să-și depună sâmbătă dosarul de candidatură la Biroul Electoral Central.
Polițiștii clujeni au confiscat joi, 18 septembrie, peste 1.200 de metri cubi de cherestea în valoare de 470.000 de lei, în urma unui control de specialitate la un agent economic din Dej.
În acest weekend, Simone Tempestini va pilota în premieră, într-o competiție, modelul Ford Fiesta R5, iar Marco Tempestini se va lupta cu Subaru Impreza pentru titlul la grupa N în Campionatul Național de Viteză în Coastă.
Antrenorul Universității Cluj, George Ogăraru își propune o primă victorie pe banca tehnică a echipei clujene asta deși noua mutare a echipei craiovene îi dă fiori.