Niciun drum nu este blocat în judeţul Cluj, în această dimineață, 29 decembrie 2014, din cauza ninsorii, circulaţia desfăşurându-se în condiţii normale de iarnă.
După ce luni de zile nu a reacţionat la petiţiile conducerii Aeroportului Cluj în ceea ce priveşte înscrierea dreptului de proprietate asupra căii de rulare avioane şi a platformei pentru parcarea avioanelor, aflate în prezent sub sechestru, pe ultima sută de metri, Consiliul Judeţean Cluj deschide un proces în instanţă pentru recuperarea terenului.
Naționala de fotbal a României a avut un an 2014 excelent, concretizat în primul loc din grupa preliminară pentru EURO 2014 și o ascensiune impresionantă în clasamentul FIFA, până pe locul 15.
2014 este anul în care Parlamentul României a pierdut cei mai mulţi deputaţi. Fie că au fost certaţi cu legea, fie că au ales să opteze pentru alte funcţii, mulţi demnitari au dispărut din lumea politică.
Forţa combatantă a NATO (ISAF) urma să-şi coboare steagul la cartierul general din Kabul, duminică, după 13 ani de război în Afganistan, într-o ceremonie care marchează retragerea sa definitivă dintr-o ţară devastată în continuare de o insurecţie violentă.