Un accident rutier grav a avut loc luni, 1 decembrie, în jurul orei 11:30, în localitatea Livada, soldat cu rănirea gravă a unei persoane şi avarierea a trei autovehicule.
Poliţiştii clujeni au depistat cinci tineri care ar fi pătruns prin escaladarea gardului în sediul unei firme din Câmpia Turzii, de unde ar fi sustras bunuri utilizate în construcţii.
„Un om puternic. Un om cu influenţă şi la bine şi la rău. Probabil că România ar fi beneficiat mult mai mult de pe urma acestor două mandate dacă am fi avut o republică prezidenţială şi nu una parlamentară“, a spus de Ziua Naţională omul de afaceri Ion Ţiriac, unul dintre cei mai puternici şi bogaţi oameni de afaceri români, despre mandatele preşedintelui Băsescu.
Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că şi-a depus mandatul de primar al Sibiului, spunând că acest demers este necesar pentru a putea prelua în câteva zile mandatul de preşedinte al României.
Experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi cei ai Comisiei Europene (CE) au venit la Palatul Victoria, pentru o primă discuţie cu premierul Victor Ponta despre proiecţia bugetară pe anul viitor.
Copreşedintele PNL Cluj, Mihai Seplecan, îi cere prefectului Ioan Vuşcan să transmită Guvernului României soluţiile gândite şi să rezolve problema dispensarelor veterinare.