Un şofer beat a acroşat şi distrus gardul şi branşamentul cu gaz al unui imobil din localitatea Gilău. Poliţiştii l-au prins pe şofer şi este cercetat pentru conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Iustin Pop Atanasiu, numit de procurorii DIICOT coordonatorul grupului infracțional de la Cluj al grupării Romprest, este profesor la Facultatea de Business a Universității Babeș-Bolyai.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T au destructurat marţi, 12 mai, o grupare infracţională specializată în evaziune fiscală. Şapte persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. Oradea în vederea audierii.
Cele mai bune jucătoare de tenis la nivel mondial, printre care se află și Simona Halep, locul doi mondial, au fost invitate de WTA să imite diverse „emoticoane”.
Deputatul PNL de Cluj, Elena Uioreanu, susţine că a obţinut mai multe promisiuni de la Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, pentru ca gospodăriile oamenilor din comuna Mihai Viteazu să nu mai fie afectate de utilajele și camioanele grele care lucrează la autostradă. Potrivit lui Rus, de azi înainte, camioanele vor utiliza drumurile naționale.
Filarmonica de Stat „Transilvania” invită iubitorii de muzică clasică vineri, 15 mai 2015, începând cu ora 19:00, la Colegiul Academic, pentru a audia concertul simfonic susţinut de Orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea.
Un cutremur puternic, având 7,3 grade pe scara magnitudinii de moment, s-a produs marţi în Nepal, la două săptămâni de la devastatorul seism soldat cu peste 8.000 de morţi.