Economie

Francul poate ajunge la paritate cu euro

Francul poate ajunge la paritate cu euro
Pentru cei cu credite în franci revin vremurile grele, așa cum atenționează chiar preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei, care consideră că francul este mult supraevaluat şi că pot fi necesare intervenţii pentru a nu permite o întărire prea mare.








Actualitate

Cum va fi VREMEA în iunie și iulie

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna iulie.

Ultimele Stiri

abonare newsletter