Parlamentarii vor să schimbe legea avocaturii, astfel încât acestora să nu li se mai aplice legislația anticorupție. Dacă reglementarea ar fi fost acum în vigoare, Ponta şi Şova ar fi scăpat.
Firma Hexi Pharma a fost înființată în Spitalul Universitar, cu acordul lui Sorin Oprescu, care la acea dată era directorul unității sanitare. Marți, acesta a negat că ar avea vreo legătură cu începuturile acestei firme
Consiliul Judeţean Cluj a fost amendat de două ori de Garda de Mediu pentru nerespectarea măsurilor stabilite, culmea, de comun acord, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu.
Ce ipoteze ar trebui să aibă în vedere anchetatorii, dacă s-a depus cu adevărat o plângere penală in rem în cazul incendiului de la groapa de la gunoi de la Pata Rât?
Senatorii și deputații care și-au plătit rudele la cabinetele parlamentare înainte de 2013 ar putea scăpa de acuzațiile de conflict de interese dacă Legislativul va vota un proiect în acest sens. Printre cei condamnaţi pentru conflict de interese după ce şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar se numără deputatul UDMR de Cluj, Mate Andras.
Câștigătorul invitației de două persoane la concertul Eu sunt Europa, susținut de Ilian Gârneț, Vlad Agachi și Young Famous Orchestra de miercuri, 11 mai 2016 ora 20.00 în sala Auditorium Maximum este:
"Clasa noastră", de Tadeusz Słobodzianek, montat la Teatrul Naţional "Lucian Blaga" din Cluj a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol, iar Radu Afrim a fost desemnat cel mai bun regizor, pentru spectacolul "Tihna", luni seară, la cea de-a 24-a ediţie a galei premiilor UNITER.
În fiecare an electoral auzim la știri despre vot multiplu, turism electoral, primari care folosesc resursele publice pentru a-și face campanie sau voturi furate. Expert Forum oferă oportunitatea cetățenilor interesați de a vedea cum arată și funcționează o secție de votare și de a observa întreg procesul de votare, de la deschiderea secției, până la finalizarea numărării voturilor și transmiterea rezultatelor.
După solicitări repetate de suplimentare a contractului pentru „închiderea ecologică” a gropii de gunoi de la Pata Rât, consilierii județeni au cedat, suspect de ușor, și au alocat 800.000 de euro. Dacă vor trebui recuperați, căci pute de la o poștă a plată nedatorată, durerea de cap va fi a viitorilor membri aleși în 5 iunie.