Principesa Margareta, custodele Coroanei române, a transmis sâmbătă un mesaj de Crăciun, în care trece revistă câteva din evenimentele importante pentru „Coroană” şi pentru români în 2016 şi radiografiază societatea românească actuală.
Înotătorul Robert Glinţă, legitimat la Universitatea Cluj, unde a fost desemnat sportivul anului 2016, reprezintă, la doar 19 ani, un model pentru înotătorii juniori din România, care au participat recent la Campionatele Naţional de Poliatlon Cadeţi de la Piteşti.
Tenorul Bogdan Mihai, unul din cei mai apreciaţi artişti lirici români în lume, singurul artist din România care a evoluat în reprezentaţia inaugurală a Operei din Dubai, deschisă în acest an, este invitatul special al spectacolului „Bărbierul din Sevillan” de la Opera Română din Cluj, miercuri 11 ianuarie.
Procurorii militari au decis, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".
Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a pierdut cu 89-104 meciul jucat vineri la Sala Sporturilor „Horia Demian” cu BC Mureş, vicecampioana en-titre, în cea de-a 14-a etapă din Liga Naţională.
Baschetbalistele Universităţii Cluj au pierdut cu 65-56 meciul disputat vineri seară pe terenul Olimpiei Braşov, una din contracandidatele la ocuparea unui loc pe podiumul Ligii Naţionale.
Atmosfera sărbătorilor de iarnă atinge şi sufletele poliţiştilor locali din Cluj-Napoca. Asta lasă de înţeles promovarea de către municipalitate a gestului lor, prin care au restituit un portofel cu acte şi aproape 500 de lei proprietarului care îl pierduse.
Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea care vizează eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a anunţat Administrația Prezidențială.
Afirmaţiile cu privire la funcţia de prim ministru, făcute recent mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, vin dintr-o nostalgie din vremurile comuniste, când Biserica a avut o poziţie privilegiată, spune Cristian Tudor Popescu.