Guvernul condus de Viorica Dăncilă pariază pe un salariu mediu de peste 1.000 de euro brut (715 euro net) în 2020, în contextul în care angajaţii români ar urma să primească creşteri salariale de 8 - 10% pe an în următorii trei ani. În prezent, salariul mediu pe economie este de circa 720 de euro brut (517 euro net), iar specialiştii spun că majorările de salarii din anii următori sunt benefice câtă vreme şi economia beneficiază de investiţii şi de un climat stabil, spun specialiştii.
În ultimii aproape 30 de ani ministrul Educației a fost schimbat de 25 de ori, iar Legea Educației de peste 60 de ori. În ce măsură sunt afectați copiii, părinții și profesorii?
Drumuri şi Poduri Judeţene pare că va fi următoarea societate din subordinea Consiliului Judeţean Cluj care va intra în insolvenţă, dintr-o listă lungă de societăţii şi regii care au intrat deja în faliment. Amintim aici falimentul societăţii Cluj Arena SA, insolvenţa Clujana, cel mai mare producător de încălţăminte din România şi colapsul societăţii de Pază şi Protecţie SRL.
Consilierii județeni ai PSD și PNL s-au certat miercuri în ședință la proiectul de hotărâre privind împărțirea banilor din impozitul de venit pe unități administrativ-teritoriale.
Un bărbat în timp ce conducea pe cea de-a doua bandă a drumului a observat o ambulanță și i-a făcut loc, trecând pe cealaltă bandă. Ce a urmat este demn de filmele de acțiune.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a prezentat miercuri la sediul DIICOT, unde a declarat că are dovezi care atestă faptul că medicul Mihai Lucan a făcut trafic cu organe la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.
Sportivii de la orientare s-au bucurat de acordarea oficială a titlului de Oraş Sportiv European municipiului Cluj-Napoca şi totodată de intenţia Primăriei de a candida în 2021 la titlul de Capitală Europeană a Sportului.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj,Horea Uioreanu,a fost condamnat, miercuri, la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tentativă la spălare de bani, sentinţa fiind definitivă.