Emil Boc a declarat că este nemulțumit de prestația celor două firme de salubritate din Cluj-Napoca în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor.
Primarul municipiului Cluj-Napoca a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că nu vor fi probleme cu traficul pe podul N când va începe școala, chiar dacă lucrările vor continua până la sfârșitul anului.
În contextul în care activiștii se plâng tot mai des de mormanele uriașe de gunoaie adunate pe malurile Someșului Mic, primarul municipiului Cluj-Napoca le ia apărarea clujenilor.
Lipsa spațiului verde este una dintre cele mai mari probleme ale cetățenilor din Florești, susțin reprezentanții organizației locale USR, care condamnă ferm lipsa de transparență a Primăriei comunei.
Chiar dacă perioada de vară reprezintă o încetinire sezonieră pentru piața imobiliară, în Cluj-Napoca prețurile continuă să crească, menținând trendul început în aprilie. Astfel, în luna iunie, prețul mediu de vânzare pentru apartamente a crescut cu 10 euro/mp, de la 1510 euro/mp în luna mai, la 1520 euro/mp în luna iunie.
În județul Cluj, majoritatea locuitorilor, indiferent de oraș, sat sau comună, sunt revoltați pe administrația locală din cauza diferitelor probleme. Există însă și exemple demne de urmat. Unul dintre ele ar fi satul Sâncraiu, aflat la doar o oră de Cluj-Napoca.