În comuna Florești locuitorii fierb după ce au aflat că prețul pentru ridicarea gunoaielor menajere s-ar putea dubla. Deputatul Emanuel Ungureanu a transmis un mesaj consilierilor locali.
Un tânăr de 28 de ani, din Cluj-Napoca, a fost reținut, ieri, de polițiștii specializați, care au efectuat trei percheziții la domiciilile unor persoane bănuite de trafic și deținere de droguri de risc.
Ziua de ieri a fost una bogată în infracțiuni rutiere, polițiștii confruntându-se cu mai mulți șoferi fără permis, beți la volan sau cu permisul suspendat.
Peste 1.500 de studenți români și circa 50 de studenți străini au fost legitimați cu ocazia unei ample acțiuni a polițiștilor în Complexul Studențesc Mărăști.
După trei săptămâni de stabilizare sub pragul de 4,66 lei, cursul euro a revenit ieri peste acest nivel, în timp ce dolarul american și-a accelerat aprecierea.
Azi-noapte un nou incendiu a izbucnit la Pata Rât. Cinci barăci au fost afectate și 12 persoane au rămas fără un acoperiș deasupra capului chiar înainte de Crăciun.
Judoka Adrian Şulcă (CS Universitatea - CSM Cluj-Napoca) a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului 2018 în judeţul Cluj, potrivit clasamentului întocmit de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.