8.876 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie (6.283 pentru medicină, 1.740 pentru medicină dentară, 853 pentru farmacie) s-au înscris să participe, duminică, la concursul de intrare în rezidenţiat.
Licitaţia care prevedea construirea unui hotel de patru stele pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, dar şi ridicarea sediilor pentru Academia de Muzică Gheorghe Dima şi Filarmonică, a fost anulată. Potrivit municipalităţii, nu a fost depusă nicio ofertă.
O femeie din Sibiu este cercetată penal pentru că a zgâriat, în mod repetat, mai multe mașini pe strada Vasile Lucaciu, din Cluj-Napoca, provocând prejudicii de mai multe mii de euro.
Evoluția perechii euro/leu din prima săptămână de decembrie a fost una calmă, în care nu a mai fost testat pragul de 4,8 lei, după șirul de intervenții ale băncii centrale din noiembrie, care au golit rezerva valutară de câteva sute de milioane de euro.
Miercurea trecută, în Comisiile reunite pentru Mediu și pentru Agricultură din Camera Deputaților, a fost eliminat articolul de modificare a Legii vânătorii, prin care ursul brun era scos de pe lista speciilor protejate.
Președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, a premiat vineri, 6 decembrie 2019, în sala de conferințe a Cluj Arena, 733 de sportivi și antrenori clujeni care au obținut performanțe și rezultate de excepție în competițiile anului 2019.
Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca a fost nominalizat, din nou, în cadrul concursului European Best Christmas Market, organizat de European Best Destinations.