Un francez din Paris a ales să se mute în România. Ba mai mult, a scris și o carte despre călătoriile sale prin țara noastră. Recent, scriitorul francez a poposit și la Cluj.
După o vizită efectuată la secția Chirurgie 2 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu exclamă: „un minut de jeg gros în centrul Clujului!”.
Deputatul PSD de Cluj Horia Nasra susține că excluderea din partid a celor doi edili este nestatutară, deoarece a fost judecată de o comisie de etică modificată de către „intruşi”, în afara statutului.
Două autoturisme și un pieton au fost implicate într-un accident produs, marți, la intersecția străzilor Horea și Ștefan Ciceo Pop, din municipiul Dej.
Sărbătorirea Zilei Naționale a României are o însemnătate specială în societatea noastră. Ziua Națională a României este una dintre cele mai importante sărbători, iar în Cluj-Napoca, această zi va fi celebrată prin numeroase activități ce se vor desfășura pe parcursul întregii zile.
După protestul firmei subcontractoare pe partea de terasamente pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, Asociația Pro Infrastructură (API) vine cu un mesaj pentru Guvernul Orban și noul ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Lucian Bode.