În data de 24 aprilie, dimineața devreme în jurul orei 7:30, polițiștii rutieri din Turda i-au semnalizat unui șofer să se oprească, însă acesta a apăsat mai tare pedala de accelerație.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, luni, legea prin care 4% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc se direcţionează anual către Fondul cinematografic.
Revenirea la şcoală a elevilor care au examene în acest an, de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, este opţională, potrivit declaraţiei Preşedintelui Klaus Iohannis, care a anunţat că şcolile se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar.
Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă propun ca meciurile din Liga 1 să fie jucate fără spectatori, cu maxim 125 de persoane la fiecare partidă. În România, antrenamentele cu echipa ar trebui să înceapă în mai, iar sezonul s-ar relua în iunie.
Un bărbat de 36 de ani, din comuna Livezile, județul Bistrița-Năsăud a ajuns pe mâna polițiștilor clujeni după ce a furat o oaie și i-a atacat pe proprietarii ovinei.
Până astăzi, în România au fost confirmate 11.339 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID– 19. De asemenea, 3.141 au fost declarate vindecate și externate.
Teodora Meluță, căpitanul celor de la Olimpia Cluj, a avut o sesiune de întrebări și răspunsuri cu fanii echipei naționale de fotbal feminin a României.