Imaginația clujenilor este nemărginită! O dovedește și ideea creață a unui cetățean, care a găsit o soluție ingenioasă în favoarea bogătanilor din Cluj-Napoca.
Chiar și în acest moment, la o lună distanță de începerea noului an universitar, încă se dezbate dacă se vor întoarce studenții fizic la facultate. Totuși, rectorul Universității Babeș-Bolyai e destul de sigur că vor urma scenariul hibrid.
Potrivit unui Ordin al ministrului Sănătăţii publicat în Monitorul Oficial, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, din învăţământul primar şi grădiniţa, vor avea cursuri doar dimineaţa. Totodată, ghiozdanul elevului nu trebuie să depăşească mai mult de 10% din greutatea copilului.
Elon Musk a dus ştiinţa la un nou nivel prin noua sa invenţie. Miliardarul a implementat un procesor de mărimea unei monede în creierul unui porc pe care l-a numit Gertrude.