Situația s-a agravat în mod accelerat în municipiul Cluj-Napoca, dar am ajuns atât de departe încât să fie posibilă carantinarea?
În trei comune clujene situația s-a agravat în mod considerabil. Numărul cazurilor de COVID-19 cresc accelerat, devenind zone cu risc major de infectare.
Universitatea Cluj și CFR Cluj și-au aflat adversarele din Cupa României, faza 16-imilor de finală.
Vaccinul anti-COVID-19 este gata după lungi studii și teste efectuate de producători.
Odată cu portul măștii a început să crească numărul pacienților din cabinetele dermatologilor. Cum îți aperi tenul de problemele cauzate de mască?
Începând de astăzi, 9 noiembrie, persoanele din Asociația Beard Brothers fac voluntariat la call center-ul DSP Cluj.
Incendiu la o casă particulară din municipiul Turda. În momentul de față, două autospeciale s-au deplasat pentru a interveni în stingerea focului.
A crescut numărul de cazuri COVID19 în rândul copiilor, iar cinci dintre ei și-au pierdut viața din cauza infectării cu noul coronavirus.
Noi containere securizate cu 100 de locuri de parcare pentru biciclete pe strada Tulcea din Cluj-Napoca.
Românii sunt obligați să muncească de acasă, în situațiile unde acest lucru este posibil. Guvernul a modificat legea 55/2020.