Cluj-Napoca este un oraș plin de istorie și obiective turistice care nu încetează să îi impresioneze pe turiști. Bastionul Croitorilor este unul dintre locațiile orașului încărcate cu semnificație istorică.
Ultima etapă a campaniei de vaccinare ar putea începe în luna aprilie. Atunci se va putea vaccina orice român, indiferent de domeniul în care lucrează.
2021 va fi „anul cartierelor”, spune Emil Boc. Primarul municipiului Cluj-Napoca a trecut în revistă principalele obiective ale administrației locale, în 2021.
Simona Halep se va vaccina anti-COVID-19. Sportiva a trecut prin această boală în luna octombrie a anului trecut și este nerăbdătoare ca pandemia să ia sfârșit.
Dintre proiectele câștigătoare în cadrul bugetării participative 2019, doar cinci au fost finalizate până în prezent, alte zece aflându-se în diverse stadii de implementare.
Google a publicat un raport în care a analizat cât de mult s-au deplasat clujenii în perioada de dinaintea sărbătorilor de iarnă, dar și în timpul acesteia.