Ministerul rus al Apărării a acuzat vineri Ucraina că masează trupe în apropierea Transnistriei. Moscova susține că va riposta în cazul unor „provocări” militare ucrainene.
De dragoste trebuie să ne bucurăm în fiecare zi, dar dacă avem ocazia să o celebrăm de două ori la distanță foarte scurtă de timp strângem și mai multe momente fericite în viața noastră.
Meteorologii anunţă ploi în aproape toată ţara, însă în vest, nord şi centru, dar şi la munte, inclusiv în zona de munte din județul Cluj, precipitaţiile se vor transforma în ninsori.
Tot mai multe persoane se dau cu patinele pe Lacul Chios din Parcul Central chiar dacă acest lucru este interzis și există avertismente. Dar acest lucru este pe cale să se schimbe.
Zona verde a Parcului Feroviarilor urmează să fie suplimentată. Șantierul deschis pentru reamenajarea a peste 5 hectare de teren avansează considerabil și se va încheia până la finalul acestui an.
Zoomer sau milenial, uită-te pe fluturașul de salariu la suma pe care o plătești pentru contribuția la sănătate. Apoi însoțește-ți mama la un consult de specialitate sau la o investigație paraclinică sau la farmacie pentru un medicament banal.
Primarul municipiului Cluj-Napoca , Emil Boc, a transmis, vineri, un mesaj la un an de la începerea războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei în care afirmă că Uniunea Europeană a greșit în 2014 pentru că nu a avut o reacție dură când Rusia a anexat Crimeea.
Proiectul drumului de legătură Cluj-Autostrada Transilvania a fost scos la licitație pentru execuție. Realizarea acestui tronson în mai puțin de doi ani va permite o conexiune directă între A3 (Turda) și DN1 (Zona Tureni).