Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că pensiile vor fi plătite mai devreme în această lună, până la data de 11 aprilie, pentru cumpărăturile de Paşte.
Prețurile RCA vor fi plafonate, începând din 11 aprilie, timp de 6 luni la nivelul prețurilor de bază (B0) practicate de asigurători la data de 28 februarie 2023, la care se va aplica reducerea sau creșterea de preț aferentă clasei de bonus-malus în care se află fiecare asigurat.
O sută de străzi din municipiul Cluj-Napoca sunt cuprinse în programul de modernizare a rețelelor de alimentare cu apă. Prima stradă inclusă în proiect este Dragalina, unde lucrările din teren se desfășoară în două schimburi.
Ministerul Educației a publicat rezultatele de la simularea Bacalaureat 2023. Procentul celor care au luat notă de promovare este în creștere la toate probele.
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la capitolul sărăcie în rândul tinerilor, care se confruntă cu privațiuni materiale și sociale. Peste 20% dintre tinerii români nu își permit o vacanță de o săptămână sau un telefon mobil.
Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe mai multe sectoare de drum din județul Cluj, mai ales în zona montană. Însă nu există drumuri județene blocate traficului rutier.
România ar putea pierde până la 1,4 miliarde de euro, dacă nu implementează o reformă a aşa-numitelor pensii speciale, pentru a beneficia de fondurile PNRR.
Pompierii au intervenit, vineri dimineață, la un incendiu ce a cuprins un depozit cu materiale combustibile din localitatea Luncani. Flăcările riscau să se extindă și la o locuință din apropiere.