Problema cerealelor ucrainene se află în atenția misiunii Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, care se desfășoară în aceste zile în România.
Studentul de la Facultatea de Drept din Cluj, care ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc din Dej, este internat pe secția ATI și are nevoie urgentă de transfuzie de sânge.
Spitalul MedLife Humanitas a găzduit, în perioada 15-16 iunie, un nou workshop de ureteroscopie flexibilă și chirurgie intrarenală retrogradă, organizat de Asociația de Chirurgie Endoscopică și Reconstructivă în Urologie (ACERU), sub egida Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și creditat cu 12 puncte EMC.
România a avut și în 2021 cea mai ridicată rată a deceselor cauzate de accidentele rutiere în Uniunea Europeană: 93 de decese la un milion de locuitori.
Campionatul UEFA Under 21 începe în această săptămână la Cluj-Napoca. Astfel, Primăria impune restricții de circulație în jurul stadioanelor Cluj Arena și Dr. Constantin Rădulescu.
Vodafone le-a propus o experiență unică celor peste 100.000 de participanți de la cel mai mare festival de film din România pentru a marca parteneriatul strategic cu TIFF și în anul 2023.